Jucătorii Alexandru Musi, Ioan Vermeşan, Fernando Pellegrini şi Darius Tripon au fost nominalizaţi pentru titlul de tricolorul lunii martie, anunţă FRF.
Fanii pot vota în aplicaţia Tricolorii, disponibilă gratuit în Google Play şi App Store.
Cei 4 jucători nominalizaţi:
- Alexandru Musi – A marcat o “dublă” în victoria obţinută de România U21 în faţa naţionalei similare din San Marino, scor 3-0, în preliminariile EURO 2027. Musi a deschis scorul cu o execuţie superbă din lovitură liberă, apoi a dublat avantajul tricolorilor cu o reluare din faţa porţii.
- Ioan Vermeşan – A înscris golul victoriei pentru naţionala U21 în partida din deplasare cu Kosovo U21, scor 1-0, aducând 3 puncte extrem de importante în cursa pentru calificarea la EURO 2027. Pentru evoluţia sa, Vermeşan a fost votat tricolorul meciului în aplicaţia Tricolorii.
- Fernando Pellegrini – A fost foarte inspirat în tricoul naţionalei U18, reuşind să înscrie 4 goluri în prima rundă a preliminariilor EURO U19 din 2027: 1 gol vs Danemarca şi 3 goluri vs Liechtenstein. Pellegrini a pus umărul astfel la promovarea micilor tricolori în Liga A a preliminariilor.
- Darius Tripon – A contribuit din plin la calificarea României U17 la Campionatul Mondial. Tripon a înscris un gol în partida cu Islanda, câştigată de micii tricolori cu 5-2, apoi a marcat golul victoriei contra Portugaliei, scor 1-0.
“Primeşti 100 de puncte în clasamentul din aplicaţie pentru vot şi alte 100 de puncte dacă jucătorul ales de tine este desemnat câştigător”, precizează FRF.
Se poate participa la concurs până la 5 aprilie, ora 23:59, iar câştigătorul va fi anunţat la 6 aprilie în aplicaţie.
Câştigă o excursie memorabilă alături de Echipa Naţională!
Participă la concursurile din aplicaţia Tricolorii, adună puncte şi poţi câştiga marele premiu acordat la finalul anului – o experienţă memorabilă la un meci din deplasare alături de Echipa Naţională, menţionează FRF.
Ce premii se mai pot câştiga în aplicaţie:
Echipament oficial al Echipei Naţionale;
Invitaţii la meciurile de acasă ale naţionalelor României;
Experienţe speciale la stadion (ex: vizită în vestiarul României înaintea meciurilor).



