in ,

Judecătorii care au dispus arestarea lui Georgescu argumentează că acesta s-a pregătit să fugă din țară

Judecătorii care au dispus arestarea lui Georgescu argumentează că acesta s-a pregătit să fugă din țară

Magistrații de la Curtea de Apel București care au dispus arestarea preventivă a lui Călin Georgescu apreciază că fostul candidat la prezidențiale s-a pregătit să părăsească țara pentru a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, aducând ca argumente discuțiile acestuia privind cumpărarea unei case în Toscana și intenția de a cere azil în Italia.

Curtea de Apel București a dat publicității miercuri motivarea deciziei prin care judecătorii Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry (șefa Secției I penală de la CAB) și Dragoș Mirea au dispus pe 29 septembrie arestarea preventivă a lui Călin Georgescu, alături de un complice, Ionel Rusen, în dosarul în care cei doi sunt acuzați că au înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

‘Completul reține că Ministerul Public și-a întemeiat propunerea de luare a celei mai aspre măsuri preventive a celor doi inculpați pe dispozițiile art. 223 alin. 1 lit. a teza finală și alin 2 C.pr.pen., care prevăd existența probelor, în acest moment procesual, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există situația pregătirii de orice natură pentru astfel de acte: fugă ori ascundere în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, precum și existența probelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare’, spun cei doi judecători.

Magistrații consideră că Georgescu, care se bucură de popularitate și servește drept ‘model’ în societate, ar fi săvârșit infracțiuni ‘într-o manieră complexă’.

‘Completul a prezentat materialul probator administrat până în prezent de organele de urmărire penală, din a cărui coroborare rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpații, între care unul este persoană publică, cu popularitate și care servește drept model de urmat și sursă de inspirație pentru cetățenii țării, folosindu-și statutul pentru a reclama schimbări pozitive în societate, ar fi săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare (‘constituire a unui grup infracțional organizat’ și ‘înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată’), într-o manieră complexă, folosind pretinse mijloace frauduloase pentru inducerea și menținerea în eroare a persoanei vătămate, de natură să asigure mai ușor reușita acestor acțiuni (‘prin mijloace care presupun ele însele acte de rea-credință, de încălcare a legii’: modul în care s-au solicitat și încasat sumele reprezentând garanțiile, precum și circuitul ulterior al sumelor de bani, inclusiv documentele și datele privind entitățile prezentate ca instituții bancare, comunicările între inculpați, precum și între inculpați cu persoana vătămată), cu un pretins prejudiciu mai mare de 1 milion de euro’, se arată în motivare.

În continuare, magistrații precizează că există probe că Georgescu și Ionel Rusen au făcut pregătiri pentru a pleca din România, amintind de discuțiile lor privind intenția de a cere azil politic în Italia și de a cumpăra acolo o casă având o anexă ‘pentru servitori’.

‘Completul de judecată adăugând existența probelor, nu doar a indiciilor, din care rezultă suspiciunea rezonabilă că cei doi inculpați au făcut pregătiri de orice natură pentru a părăsi țara și a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată. Discuțiile confidențiale, purtate între cei doi inculpați în spațiu privat, din care rezultă că inculpatul Georgescu Călin îi solicita inculpatului Rusen Ionel să-i găsească un imobil pe teritoriul
Italiei, care să aibă și o anexă ‘pentru servitori’, astfel încât să fie ‘securizat’, să ‘intre sub incidența legii italiene’, să ia ‘copiii și gata’ și ‘sigur, oamenii mei’, ‘important e să nu detecteze nimeni nimic. Asta mă interesează cel mai mult. Să nu care cumva să se afle, să nu care cumva să existe vreun miros de orice gen’, iar cu privire la ancheta derulată, urmare a sesizării persoanei vătămate și de care ambii inculpați sunt interesați, se afirmă de către inculpatul Rusen Ionel că organele de anchetă trebuie să facă comisie rogatorie în Anglia, ceea ce este complicat, ambii continuând discuția în referire la ridicarea controlului judiciar pentru ca inculpatul Georgescu Călin să aibă libertate de deplasare. Discuțiile din luna mai 2025 dintre cei doi inculpați, din care rezultă că inculpatul Georgescu Călin îi solicită lui Rusen Ionel să efectueze demersuri pentru obținerea unui azil politic, atât pentru el, cât și pentru oamenii care îl sprijină, invocând legăturile pe care le are în acest sens, respectiv un fost șef, procuror în Italia, care îi este prieten foarte bun și care îl va ajută cu toată procedura’, se argumentează în motivare.

Completul de judecată a apreciat că ‘riscul de sustragere de la urmărirea penală și de influențare a bunei desfășurări a procesului penal are
caracter actual’.

‘În raport de cele mai sus indicate, Completul de judecată reține că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol concret pentru ordinea publică, măsura alternativă la arestarea preventivă solicitată de apărătorul ales al inculpatului Rusen Ionel – controlul judiciar – fiind insuficientă pentru a înlătura această stare de pericol, pentru aceleași motive arătate mai sus. Completul de judecată constată că măsura arestării preventive este astfel proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse și, respectiv, cu restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, în raport cu particularitățile cauzei descrise anterior, considerând că interesul societății de a se afla în siguranță și de a elimina, măcar temporar, persoanele care prezintă un grad de pericol social crescut este primordial și trebuie să fie plasat înaintea unui posibil prejudiciu personal ce li s-ar cauza inculpaților prin privarea acestora temporară de libertate’, este concluzia instanței.

Inițial, completul de judecată a fost format din judecătoarele Violeta-Elena Georgescu-Ashemimry și Cristina Grecu, care nu au reușit să se pună de acord în legătură cu măsurile preventive care trebuie să-i fie aplicate lui Georgescu. În consecință, s-a format un complet de divergență, prin intrarea unui al treilea magistrat, în persoana lui Dragoș Mirea, care a înclinat balanța în sensul aplicării arestului preventiv.

Ancheta în acest caz a pornit de la o plângere depusă de un afacerist din Buzău, Răzvan Leu, care susține că ar fi fost păgubit cu suma de 1,1 milioane de euro.

Lui Răzvan Leu i s-ar fi propus să se implice într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția. Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de un milion de euro, dintre care 100.000 de euro ar fi urmat să fie folosiți pentru a finanța campania lui Călin Georgescu la prezidențiale.

Răzvan Leu ar fi fost convins apoi să mai transfere alți 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Viitoarea strategie anticorupție a UE va oferi, în premieră, standarde europene de prevenire, anunță Comisia Europeană

Viitoarea strategie anticorupție a UE va oferi, în premieră, standarde europene de prevenire, anunță Comisia Europeană

Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate

Ministerul Sănătății a finalizat auditul privind monitorizarea și disponibilitatea medicamentelor; mai multe deficiențe, constatate