in ,

Judo: Emmanuel Macron salută candidatura lui Teddy Riner la președinția Franței

Judo: Emmanuel Macron salută candidatura lui Teddy Riner la președinția Franței

Președintele francez Emmanuel Macron a descris drept ‘un lucru bun’ candidatura campionului olimpic Teddy Riner la alegerile prezidențiale din Franța, programate anul viitor, în timp ce predecesorul său, Francois Hollande, s-a arătat mai sceptic în privința șansele celebrului judoka, informează L’Equipe.

‘Sunt foarte fericit că cineva ca Teddy Riner, un mare campion, a decis să se implice în această dezbatere prezidențială și să contribuie cu convingerile, ideile și talentul său. Nu poate decât să fie în beneficiul țării’, a declarat Macron în cadrul unei emisiuni a postului de televiziune France 5.

Riner (37 de ani) s-a întâlnit cu Emmanuel Macron de mai multe ori în timpul carierei sale sportive, pe care nu intenționează să o încheie imediat dacă va fi ales președinte al Franței.

Francois Hollande, președintele Franței între 2012 și 2017, s-a arătat, în schimb, mai sceptic în privința candidaturii lui Teddy Riner.

‘Oricine poate candida. Îl cunosc bine pe Teddy Riner, l-am salutat ca pe un sportiv. Politica este un domeniu diferit, dar asta nu înseamnă că un sportiv nu are loc în ea. Dar alegerile prezidențiale nu sunt Jocurile Olimpice’, a spus Hollande, chestionat luni pe această temă.

‘Nu faci niciodată nimic singur, nici în judo, nici în sport, nici în politică. Așa că, la un moment dat, trebuie să-i reunești pe toi cei care vor să reconstruiască Franța’, a adăugat Hollande.

Candidatura lui Riner se alătură multor altele, iar fostul președinte francez a asigurat că ‘ vor mai fi și alții’. ‘Ceea ce contează este cine ajunge la linia de sosire’, a mai spus Francois Hollande, el însuși nehotărât în privința unei posibile candidaturi pentru Palatul Elysee.
AGERPRES (AS/redactor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Țenea, editor online: Adrian Dădârlat)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Legendarul Tom Brady nu mai este acționar la clubul Birmingham City

Fotbal: Legendarul Tom Brady nu mai este acționar la clubul Birmingham City

VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic ‘The End Of Everything’

VIDEO Scriitorul M. John Harrison, recompensat cu premiul Booker Prize pentru romanul distopic ‘The End Of Everything’