România a fost învinsă de Franța cu 4-2, sâmbătă, în optimile de finală ale Campionatelor Europene de judo pe echipe mixte de la Belgrad.
Cele două victorii au fost aduse de Serafima Moscalu la cat. 70 kg feminin, cu Clemence Eme, și de Darius Dobre la cat. +90 kg masculin, cu Yann Rigaud.
La cat. 57 kg feminin, Vanessa Tolea a pierdut duelul cu Martha Hawaz, la cat. 73 kg masculin, Lucian Borș Dumitrescu a fost învins de Maxime Gobert, la cat. 90 kg masculin, Alex Creț s-a înclinat în fața lui Aleksa Mitrovic, iar la cat. +70 kg feminin, Roxana Vișa, proaspătă campioană europeană U23, a pierdut confruntarea cu Celia Cancan.
Rusia a cucerit aurul, medalia de argint a revenit Georgiei, în timp ce Franța și Turcia au obținut medaliile de bronz.
La întreceri au participat 113 judoka din 13 țări, 57 la masculin și 56 la feminin.


