La patru zile după eliminarea umilitoare din 16-imile Cupei Mondiale împotriva Paraguayului, Julian Nagelsmann şi-a prezentat demisia din funcţia de selecţioner al Germaniei, a anunţat, vineri dimineaţă, presa germană.
Potrivit cotidianului Bild şi canalului Sky, Julian Nagelsmann, al cărui contract este valabil până în vara anului 2028, a acceptat solicitarea Federaţiei Germane de a demisiona din funcţia pe care o ocupa din septembrie 2023, propunere care i-a fost făcută joi, în urma unei şedinţe de trei ore menite să analizeze noul eşec al Germaniei la Cupa Mondială.
Succesorul lui Julian Nagelsmann (38 de ani) ar trebui, aşadar, să fie cunoscut destul de repede, Jürgen Klopp (59 de ani) fiind marele favorit. După perioade de succes pe banca tehnică a echipelor Mainz şi Borussia Dortmund, Klopp a devenit o legendă la Liverpool, câştigând titlul de campion al Angliei în 2020, punând capăt unei perioade de 30 de ani fără titlu, la un an după cucerirea Ligii Campionilor.

În ianuarie 2024, el şi-a anunţat plecarea de la Liverpool la sfârşitul sezonului, la nouă ani de la sosirea sa la “The Reds” în toamna anului 2015.
Începând cu 1 ianuarie 2025, el are un contract cu Red Bull în calitate de director global de fotbal, coordonând diferitele cluburi deţinute de marca austriacă de băuturi energizante.
Provocarea cu care se confruntă succesorul lui Nagelsmann se anunţă imensă, în condiţiile în care Germania vine după trei umilinţe monumentale la nivel mondial: două eliminări în prima rundă în 2018 şi 2022, precum şi o eliminare în şaisprezecimile de finală acum patru zile la Foxborough, lângă Boston, împotriva modestei echipe din Paraguay (1-1, 4-3 la lovituri de departajare).



