Karl Rummenigge cere plafonarea salariilor fotbaliștilor

”Toate negocierile contractuale pe care le-am văzut la noi merg întotdeauna într-o singură direcție: de fiecare dată mai mult. Dar acei bani trebuie să vină de undeva. Faptul că DFL (Liga germană de fotbal) a reușit să-și mențină veniturile din televizare și chiar să le crească cu două procente este un miracol. Dar jucătorii și reprezentanții lor cer mai mult. Banii vor trebui să vină din alte competiții, precum noua Cupa Mondială a Cluburilor din vară. Aceasta este capcana pe care și-au întins-o jucătorii”’, a spus Rummenigge într-un interviu acordat publicației Sport Bild.

Rummenigge a subliniat că noul format al Cupei Mondiale a Cluburilor este mai atractiv decât precedentul, în care câștigătoarea Ligii Campionilor avea practic titlul asigurat și a salutat faptul că, pentru prima dată, o competiție rezervată echipelor naționale, Cupa Confederațiilor, este sacrificată în favoarea unei competiții destinate cluburilor, potrivit Agerpres.

Fostul atacant german mai consideră că este necesar să se găsească modalități de a stopa creșterea constantă a onorariilor agenților și a salariilor jucătorilor.

”Dacă vom continua așa, fotbalul va fi singura industrie care nu produce profituri, ci doar pierderi. Ne îndreptăm către un zid și nimeni nu este dispus să ridice piciorul de pe accelerație”, a avertizat Rummenigge.

Acesta propune fie o limită a cheltuielilor pentru fiecare club, ca în ligile profesioniste din Statele Unite, fie un plafon salarial pentru jucători, ca soluții posibile.

‘Probabil ar fi mai bine să stabilim o limită a salariilor pentru a combate invidia în vestiare”, a mai spus Karl-Heinz Rummenigge.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Procesul Rubiales: Procurorii subliniază că Jenni Hermoso a fost supusă unor presiuni enorme

Preşedintele Senatului, despre prevenirea atacurilor hibride, în contextul alegerilor: Garanţii pot să vină dintr-o legiferare mai bună. Avem deja o ordonanţă care reglementează mai bine campania electorală