in ,

Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul ‘provocării’ reprezentate de Rusia

Keir Starmer și Donald Tusk au semnat un tratat de securitate și apărare în contextul ‘provocării’ reprezentate de Rusia

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a semnat miercuri cu omologul său polonez Donald Tusk un tratat care întărește cooperarea între cele două țări în materie de securitate și apărare, pentru a face față ‘provocării’ reprezentate de Rusia, relatează AFP.

Acest tratat a fost semnat la un an după un tratat de prietenie și cooperare întărită între Polonia și Franța.

‘Nu există provocare mai mare pentru țările noastre decât cea reprezentată de agresiunea rusă și constatăm că aceasta nu se limitează la Ucraina, ci are repercusiuni dincolo de frontierele sale, asupra propriilor noastre țări’, a declarat Keir Starmer.

Cei doi lideri s-au deplasat la baza Royal Air Force de la Norholt (vestul Londrei), iar apoi la un buncăr muzeu care datează din al Doilea Război Mondial.

Regatul Unit a semnat tratate similare cu Franța și Germania, care stau mărturie voinței sale de a se apropia de partenerii europeni.

Vorbind printr-un interpret, Donald Tusk a subliniat ‘valorile împărtășite’ ale celor două țări.

‘Unii vor spune poate că aceste valori sunt depășite și desuete, dar ele sunt importante pentru noi și țările noastre: statul de drept, democrația, drepturile omului și simțul responsabilității’, a spus el.

Înainte de a sosi la Londra, liderul polonez a evocat ‘un moment istoric’. Potrivit lui, ‘cele două părți insistă’ în acest tratat asupra faptului ‘că Rusia este o amenințare strategică, inclusiv pe termen lung, pentru Polonia, Regatul Unit și NATO’.

Polonia și Regatul Unit iau de asemenea ‘foarte în serios declarațiile (…) potrivit cărora SUA, într-un mod sau altul, își vor reduce prezența în Europa’, a adăugat el.

Tratatul prevede în special exerciții comune și schimburi de informații, potrivit Varșoviei. Acesta ar urma să permită întărirea cooperării în ceea ce privește armamentul, securitatea cibernetică și lupta împotriva criminalității organizate, potrivit Londrei.

Tratatul semnat între Polonia și Franța în 2025 prevede în special o clauză de apărare și de asistență reciprocă. Un alt tratat este în curs de pregătire cu Germania.

Șefa agenției britanice de informații cibernetice GCHQ, Anne Keast-Butler, subliniază și ea amenințarea venită din partea Rusiei într-un discurs difuzat parțial în avans.

Moscova ‘atacă fără odihnă infrastructurile critice, procesele democratice, lanțurile de aprovizionare’ și ‘marja de manevră de care dispun Regatul Unit și aliații săi pentru a păstra un avans se reduce’, a avertizat ea.

Țara cu populația cea mai mare din flancul estic al NATO, Polonia este membra Alianței care consacră cel mai mult apărării din PIB-ul său, respectiv peste 4,8% din PIB în acest an.

La începutul lui mai, Varșovia a semnat un acord de împrumut cu Comisia Europeană pentru a finanța modernizarea armatei și a industriei sale de armament, în baza căruia va primi 44 de miliarde de euro.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Mondială 2026: A fost anunţat lotul Ţărilor de Jos

Cupa Mondială 2026: A fost anunţat lotul Ţărilor de Jos

BTA: De la Paris, premierul bulgar îndeamnă Europa să regândească strategia față de războiul din Ucraina

BTA: De la Paris, premierul bulgar îndeamnă Europa să regândească strategia față de războiul din Ucraina