„Eu îi rog pe toţi colegii mei din coaliţia care s-a constituit după alegerile parlamentare să ia un lighean cu apă rece şi să pună fiecare picioarele în apă. Se linişteşte toată lumea şi mâine să ne întoarcem cu toţii la masă. Este singura soluţie bună pentru România. Deci şi Marcel Ciolacu, şi Ilie Bolojan, şi Elena Lasconi şi cu mine mâine să continuăm discuţiile, fiindcă orice altă variantă este variantă proastă şi varianta care nu ajută cu nimic pentru a rezolva problemele României”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele UDMR.
Referindu-se la faptul că Marcel Ciolacu a spus că este criticat de unii parteneri de la masa negocierilor, Kelemen Hunor a arătat că au existat „discuţii foarte dificile”.
„Au fost discuţii foarte dificile şi de foarte multe ori şi chiar dure în aceste zile. De aceea am spus că fiecare să îşi pună picioarele în apă rece. Şi după aceea să ne întoarcem, fiindcă aici nu vorbim de un partid sau de orgoliile unuia sau altuia, vorbim de cetăţeni. Vorbim de ţara noastră. Şi trebuie să ne întoarcem la masă. Asta este invitaţia, rugămintea, solicitarea mea către colegii mei”, a precizat liderul UDMR.
Reacția USR
Cristina Prună, purtătorul de cuvânt al USR, a susţinut joi că decizia PSD de a se retrage de la discuţiile pentru formarea Executivului reprezintă o „fugă de responsabilitate”, în contextul „dezastrului bugetar” cu care se confruntă România (pe larg, aici).
Anunțul premierului
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota în Parlament un guvern de dreapta.
„Nu poţi să stabileşti ceva concret cu oameni care una vorbesc în interior şi alta vorbesc în faţa presei. Nu poţi face nimic cu aşa-zişi parteneri cărora le e ‘silă’ să stea la masă cu tine şi care au impresia că aşa se ‘murdăresc’. PSD a suportat destul astfel de atitudini, fără să comenteze şi fără să îşi pună poalele în cap, aşa cum au făcut ceilalţi. Acest mod de lucru este total contraproductiv în faţa oamenilor. De aceea, PSD se retrage cu demnitate de la masa discuţiilor, dar nu fugim de responsabilitate. Vom vota în Parlament un guvern de dreapta. O facem pentru că această ţară are nevoie urgent de un guvern care să gestioneze problemele curente până la alegerile prezidenţiale care vor urma. România nu trebuie să fie aruncată în aer de atitudini puerile şi orgolii prosteşti”, a scris premierul pe Facebook.
Potrivit unor surse politice, Marcel Ciolacu nu a dorit să riște să forțeze continuarea la Palatul Victorie, în condițiile în care ar fi putut fi un premier de sacrificiu, doar până la alegerile prezidențiale din primăvară. Astfel, pe fondul presiunilor puse și de USR, social-democrații au ales să intre într-o perioadă de așteptare, în care doar vor asigura majoritatea parlamentară pentru învestirea unui guvern de dreapta (pe larg despre cine ar putea să fie premier, aici).