În cadrul discuției, prim-ministrul ungar a salutat modul unitar în care comunitatea maghiară din Transilvania s-a mobilizat la scrutinul prezidențial, apreciind că acest efort comun a fost decisiv în „împiedicarea alegerii unui președinte cu atitudini antimaghiare în fruntea României”.
Orbán Viktor a reafirmat deschiderea guvernului de la Budapesta pentru o colaborare cu noul președinte ales al României, Nicușor Dan. „Felicitări lui Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale din România. Aștept cu interes să colaborăm pentru întărirea cooperării dintre Ungaria și România, în beneficiul popoarelor noastre”, a declarat liderul de la Budapesta într-un mesaj publicat ulterior.
În același timp, premierul ungar a subliniat că, în privința relațiilor româno-maghiare, guvernul său va continua să considere poziția UDMR ca fiind una de referință.
La rândul său, Kelemen Hunor a declarat că discuția cu Viktor Orbán a fost „substanțială” și necesară în contextul ultimelor evoluții politice. Liderul UDMR a menționat că evenimentele recente au justificat „pe deplin necesitatea unei întâlniri față în față, pentru a clarifica pozițiile exprimate în legătură cu alegerile prezidențiale”.
„Am fost de acord cu Viktor Orbán că este un lucru îmbucurător faptul că, la solicitarea UDMR, comunitatea noastră a participat în număr mare și în mod unitar la vot, reușind astfel să împiedice alegerea unui președinte cu atitudini antimaghiare în fruntea României”, a subliniat Kelemen.