Kelemen Hunor: Nu toate ieşirile din sensul giratoriu ne duc în direcţia dorită. De aici poţi să mergi şi spre trecut. De aici poţi să te rătăceşti în istorie. Şi de aici poţi să te trezeşti cu faţa spre secolul XX şi cu spatele spre libertate

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat că nu toate ieşirile din sensul giratoriu ne duc în direcţia dorită şi că de aici poţi merge spre trecut sau te poţi rătăci în istorie. De asemenea, el a precizat că te poţi trezi cu faţa spre secolul XX şi cu spatele spre libertate, că te poţi orienta greşit spre izolare şi decădere. El a adăugat că libertatea, demnitatea umană, respectul reciproc nu au venit niciodată dinspre est.

Kelemen Hunor a declarat, sâmbătă, la un miting electoral organizat la Cluj-Napoca, faptul că întreaga comunitate maghiară îl susţine pe Crin Antonescu pentru alegerile prezidenţiale. 

”După alegerile parlamentare de anul trecut, ne-am unit forţele şi am format o majoritate pentru a guverna ţara. Am alcătuit o majoritate dată de votul cetăţenilor şi ne-am unit forţele, în spatele lui Crin Antonescu, să câştigăm alegerile prezidenţiale. Noi, reprezentanţii comunităţii maghiare din România, îl susţinem pe Crin Antonescu, fiindcă este un om deschis către toate comunităţile şi către toţi cetăţenii acestei ţări. Îl susţinem fiindcă doreşte, după o lungă perioadă de dezbinare, să unească societatea. Îl susţinem pe Crin Antonescu fiindcă vrea să pună instituţiile statului în slujba cetăţenilor”, a transmis liderul UDMR. 
El a avertizat că nu trebuie să rămânem blocaţi în sensul giratoriu al urii. 
”Dacă acceptăm că viitorul nu este altceva decât prelungirea prezentului, vom rămâne blocaţi în sensul giratoriu al urii. Acolo ne vom învârti fără oprire până la ameţeală, lăsând iluzia amară că dacă suntem în mişcare, totul este în regulă. Nu toate ieşirile din sensul giratoriu ne duc în direcţia dorită. De aici poţi să mergi şi spre trecut. De aici poţi să te rătăceşti în istorie. Şi de aici poţi să te trezeşti cu faţa spre secolul XX şi cu spatele spre libertate. De aici poţi să te orientezi greşit spre izolare şi decădere”, a precizat preşedintele UDMR.

El a precizat că libertatea şi demnitatea umană nu au venit niciodată dinspre est. 
”Oameni buni, libertatea, demnitatea umană, respectul reciproc nu au venit niciodată dinspre est. Foarte mulţi ani în urmă, acum 35 de ani, după căderea comunismului, am ales un drum şi un deziderat comun. Am ales ca ţara noastră să aparţine de Occident. Acest deziderat rămâne valabil, indiferent cum se va schimba Occidentul”, a mai transmis Kelemen Hunor.  
În finalul discursului în limba română, preşedinte UDMR a adresat şi câteva cuvinte în limba maghiară.

Predoiu: Avem nevoie de preşedinţia lui Antonescu pentru a preveni ca vreun spion agitator rămas fără lucru, vreun oportunist fără scrupule sau vreun nepriceput blocat în propriile ecuaţii ale neputinţei să împingă România în haos şi anarhie

Nicuşor Dan, întrebat ce are în plus faţă de Crin Antonescu: Nu îmi place PSD-ul / Vedem de câţiva ani o guvernare care se învârte în jurul PSD-ului / Vrem să continuăm cum am mers până acum sau vrem o schimbare