Kievul a deschis o anchetă în legătură cu cazurile de dezertare şi abuz de putere în cadrul unei brigăzi instruite în Franţa

Anchetatorii ucraineni au declarat joi pentru AFP că au lansat anchete privind cazuri de abuz de putere şi dezertări în cadrul brigăzii „Anna Kiivska”, care a fost parţial instruită şi echipată de Franţa.

Această brigadă a făcut obiectul unor controverse de la întoarcerea sa, luna trecută, din Franţa, unde au fost antrenaţi 2.300 din cei 4.500 de soldaţi ai săi.

Potrivit unui cunoscut jurnalist ucrainean, Iuri Butusov, aproape 1.700 de soldaţi din brigadă au dezertat, majoritatea înainte ca unităţile lor să fie trimise pe front, iar 50 în timpul pregătirii lor în Franţa.

Într-o lungă postare pe Facebook, marţi, el a acuzat comandamentul militar ucrainean că nu a efectuat instruirea iniţială a brigăzii, care s-a desfăşurat într-un „haos organizatoric total”, şi că a trimis soldaţii în alte unităţi pentru a „acoperi golurile” în materie de efective.

Potrivit acestuia, ceea ce a mai rămas din brigadă a fost trimis la Pokrovsk, unul dintre cele mai fierbinţi sectoare de pe frontul din est, în timp ce comandantul său a fost demis, împreună cu mai mulţi dintre subordonaţii săi. Potrivit jurnalistului ucrainean, brigada nu a fost dotată cu drone sau echipamente de bruiaj electronic, instrumente care au devenit esenţiale pentru unităţile militare în acest război.

„Din cauza acestei atitudini criminale faţă de viaţa soldaţilor, brigada 155 a suferit pierderi grele încă din primele zile”, a acuzat el.

Problemele din cadrul brigăzii „Anna Kiivska” fuseseră deja denunţate de deputata ucraineană Mariana Bezugla, cunoscută pentru criticile sale virulente la adresa înaltului comandament militar, care, la începutul lunii decembrie, vorbea despre o „brigadă zombie” formată în scopuri „publicitare”.

La începutul lunii octombrie, preşedintele francez Emmanuel Macron i-a vizitat pe soldaţii brigăzii ucrainene 155 în timpul pregătirii lor în Franţa. Franţa a oferit acestei brigăzi 128 de transportoare de trupe VAB, 18 tancuri AMX-10, 18 tunuri autopropulsate Caesar, precum şi camioane, vehicule blindate de evacuare medicală şi posturi de tragere pentru rachetele antiaeriene Mistral şi antitanc Milan.

Tatiana Sapian, purtătoare de cuvânt a Biroului de Investigaţii de Stat, a declarat pentru AFP: „Biroul de Investigaţii de Stat studiază efectiv faptele prezentate în mass-media în cadrul procedurilor penale iniţiate în temeiul articolelor” referitoare la abuzul de putere şi dezertare. „Ancheta este în curs de desfăşurare. Este prea devreme să vorbim despre rezultate preliminare”, a adăugat Sapian.

Potrivit Ukrainskaia Pravda, crearea Brigăzii 155 „Anna Kiivska” face parte dintr-un proiect guvernamental la scară largă de formare a 14 brigăzi noi, pentru care Ucraina trebuie să găsească oameni, iar partenerii internaţionali trebuie să furnizeze arme. Potrivit Ministerului Apărării şi Statului Major, costul proiectului unei astfel de brigăzi noi este estimat la aproximativ 900 de milioane de euro.

 

Pescobar vrea să dea lovitura cu o nouă afacere în 2025: Pun România pe harta mondială

Alba: Turist care a rămas blocat cu ATV-ul în zăpadă, recuperat de jandarmii montani de la Şugag/ Ulterior, el a fost amendat