in ,

Kosovo descoperă o nouă groapă comună prezumată

Kosovo descoperă o nouă groapă comună prezumată

Autoritățile kosovare anchetează luni asupra existenței unei eventuale a doua gropi comune în nordul țării, la câteva zile după ce cercetări în zonă au dus la găsirea a cel puțin șapte cadavre rezultate dintr-un presupus masacru comis în timpul războiului din 1998-1999 dintre forțele sârbe și separatiștii kosovari, relatează AFP.

Președinta interimară a țării, Albulena Haxhiu, a declarat că a fost descoperită în acest weekend o posibilă groapă comună și că aceasta ar conține cel mai probabil victime de război.

”Suspiciunile privind existența unei a doua gropi comune ne reamintește cu cruzime crimele comise în timpul războiului și arată că nu s-a făcut încă dreptate pe deplin”, a declarat Albulena Haxhiu într-un mesaj publicat pe Facebook.

Poliția și parchetul au anunțat într-un comunicat că solicită acum autorizarea unui tribunal pentru a deschide un al doilea sit de căutări, situat la numai 10 km de situl actual, în satul vecin Jabuka.

Conflictul din Kosovo din 1998-1999 între gherila albaneză și forțele armate sârbe s-a soldat cu circa 13.000 de morți, între care 11.000 de kosovari albanezi, majoritatea civili.

După decenii de muncă pentru a descoperi toate gropile comune, 1.600 de persoane sunt în continuare date dispărute. Rica 1.100 sunt kosovari albanezi și alți 500 sunt sârbi, romi sau membri ai altor minorități.

Ministrul de interne, Xhelal Svecla, a declarat că în situl inițial, din regiunea Zubin Potok, unde autoritățile estimează că ar putea fi îngropate până la 23 de persoane, căutările continuă.

Prim-ministrul Albin Kurti s-a deplasat sâmbătă la fața locului și a declarat că el crede că persoanele îngropate în acest loc au fost ”răpite și executate” în primăvara lui 1999.

Echipe medico-legale au confirmat că rămășițele a șapte persoane au fost exhumate sâmbătă. Kurti a declarat anterior că în opinia sa este vorba despre ”intelectuali din Mitrovica, medici, profesori și militanți pentru drepturile omului” care au dispărut pe 19 aprilie 1999.

Procurorii nu au confirmat încă identitatea persoanelor ucise, nici legătura lor cu războiul din Kosovo, și au avertizat că procesul ar putea dura luni de zile.

Însă poliția a arestat în ultimele zile trei trei bărbați din regiune, suspectați de crime de război, a precizat parchetul.

Eforturile vizând găsirea persoanelor dispărute în timpul războiului avansează lent, întrucât tensiunile între Belgrad – care nu recunoaște independența Kosov – și Pristina rămân acute.

Deși cele două țări au convenit asupra creării unei comisii comune pentru accelerarea căutărilor persoanelor dispărute în timpul războiului, există puține semne ale unei ameliorări a cooperării, notează AFP.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Tribunalul UE respinge cererea de suspendare a deciziei privind ridicarea parțială a imunității Dianei Șoșoacă

Tribunalul UE respinge cererea de suspendare a deciziei privind ridicarea parțială a imunității Dianei Șoșoacă

Canotaj: Dorin Alupei – Toți sportivii sunt niște învingători, rezultatele de la Varese sunt fantastice

Canotaj: Dorin Alupei – Toți sportivii sunt niște învingători, rezultatele de la Varese sunt fantastice