„Coaliţia de Voinţă” se amăgeşte cu o iluzie profundă privind posibilitatea de a înfrânge strategic Rusia, a declarat luni purtătorul de cuvânt al preşedintelui Federaţiei Ruse, Dmitri Peskov, citat de TASS.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a făcut această declaraţie în contextul viitoarei întâlniri a Coaliţiei, luni după-amiază, la Paris, în cadrul căreia se preconizează discutarea sprijinului acordat Ucrainei.
“Acest grup de ţări (…) se amăgeşte cu o iluzie profundă privind posibilitatea de a provoca o înfrângere strategică ţării noastre”, a declarat reprezentantul Kremlinului în contextul viitoarei întâlniri a reprezentanţilor din 37 de ţări.
Preşedintele Emmanuel Macron organizează luni, la Paris, o reuniune la nivel înalt a coaliţiei susţinătorilor Ucrainei (“Coaliţia de Voinţă”), în prezenţa lui Volodimir Zelenski, ca semn al “trezirii strategice” dorite de Europa în faţa Rusiei şi a Statelor Unite conduse de Donald Trump. Din România, participă preşedintele Nicuşor Dan. De asemenea, în premieră, va fi prezentă şi preşedinta Maia Sandu, invitată de preşedintele Emmanuel Macron.



