Într-o conferinţă de presă, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a afirmat că este evidentă încercarea SUA de a submina companiile ruse.
El a adăugat că Rusia monitorizează situaţia şi va ajuta companiile vizate de sancţiunile americane să se adapteze.
De asemenea, Kremlinul a subliniat că problema garanţiilor de securitate pentru Rusia şi Ucraina va fi parte integrantă din orice eventual acord între părţile beligerante.
Potrivit lui Peskov, preşedintele rus Vladimir Putin şi-a exprimat în mod repetat disponibilitatea de a discuta cu toate ţările, inclusiv cu SUA, cu privire la securizarea unei încheieri a conflictului actual dintre Rusia şi Ucraina.
Guvernul american în exerciţiu a anunţat vineri noi sancţiuni împotriva sectorului energetic din Rusia pentru a submina astfel ”cea mai mare sursă de finanţare a Kremlinului”, în contextul războiului din Ucraina. Sancţiunile americane au fost luate în coordonare cu Regatul Unit.
Cu doar zece zile înaintea învestirii lui Donald Trump pentru al doilea mandat de preşedinte al SUA, Departamentul Trezoreriei a detaliat o serie de sancţiuni ce vizează în special două mari companii ruseşti din sectorul energetic, Gazprom şi Surgutneftegaz.
De asemenea, sancţiunile se referă la 200 de petroliere care operează din Rusia şi constituie aşa-numita ”flotă fantomă” a Moscovei. Mai multe dintre navele vizate sunt înregistrate sub pavilioane Barbados şi Panama.
În afară de producători şi nave, sancţiunile vizează şi ansamblul filierei, fiind ţintite contra unui anumit număr de intermediari, de furnizori de servicii pe câmpurile petroliere şi de responsabili politici ai sectorului petrolier din Rusia. Astfel, va fi interzisă furnizarea de servicii de către companiile americane pentru întreprinderile ruseşti vizate, în special în ceea ce priveşte asistenţa pentru extracţia şi producţia de produse petroliere. Interdicţia va intra în vigoare pe 27 ianuarie, a precizat Departamentul Trezoreriei american.
În 21 noiembrie anul trecut, Washington anunţase o serie de restricţii referitoare la 50 de instituţii bancare din Rusia, printre care Gazprombank, filiala financiară a Gazprom, în scopul reducerii veniturilor realizate din vânzarea de hidrocarburi.