Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a negat vineri că apropiatul summit între președinții Rusiei, Vladimir Putin, SUA, Donald Trump, și Chinei, Xi Jinping, ar reprezenta o ‘nouă Ialta’, referindu-se la summitul din 1945, în cadrul căruia Iosif Stalin, Franklin D. Roosevelt și Winston Churchill au convenit asupra noii ordini geopolitice de după cel de-al Doilea Război Mondial, relatează EFE.
‘Să nu uităm că viziunea noastră este că nimeni nu ar trebui să impună niciun fel de ordine mondială și că aceasta ar trebui să funcționeze pe baza beneficiului reciproc și a respectului reciproc. De aceea, a afirma că cineva se va reuni pentru a decide soarta lumii nu corespunde poziției președintelui’ (Rusiei, Vladimir Putin), a declarat Peskov în cadrul conferinței de presă zilnice.
Peskov susține că Rusia pornește de la acest principiu în relațiile sale în cadrul grupului BRICS și cu așa-numitul Sud Global.
Cu toate acestea, el a afirmat că ‘nimeni nu poate diminua importanța summitului’ care va avea loc în China în marja summitului APEC, între 18 și 19 noiembrie.
‘Este evident că este vorba de o întâlnire extrem de importantă, la care se vor reuni liderii unor țări precum Rusia, China și SUA’, fapt care va atrage atenția întregii lumi, a spus el.
Conferința istorică de la Ialta, la care au participat liderii Uniunii Sovietice, Marii Britanii și SUA, în perioada 4-11 februarie 1945, a avut loc în fostul palat imperial din Livadia, din peninsula Crimeea, pe malul Mării Negre.
Stalin, Roosevelt și Churchill au convenit să împartă Germania în patru zone de ocupație și să-i impună plata de reparații, pe lângă stabilirea bazelor Organizației Națiunilor Unite, inclusiv a dreptului de veto în cadrul Consiliului de Securitate, prin care au conturat noua configurație a Europei de după război.
În conferința sa de presă, purtătorul de cuvânt al președinției ruse s-a referit, de asemenea, la viitoarele negocieri dintre Rusia și Ucraina, cu medierea SUA, prevăzute să aibă loc la Abu Dhabi la începutul lunii noiembrie. Moscova, care desfășoarî o ofensivă la scară largă în Ucraina începând din februarie 2022, a menționat o dată ‘în jurul zilei de 10 noiembrie’, în timp ce Kievul a pledat pentru discuții ‘cât mai curând posibil’, potrivit AFP.
La aceste discuții nu se prevede inițial participarea unor reprezentanți ai Uniunii Europene, dar acest lucru s-ar putea schimba, a spus Peskov.
‘Nu putem exclude nimic a priori, însă aceste discuții (…) vor fi tripartite’, a precizat el.
Peskov a amintit de declarațiile făcute cu o zi în urmă de Vladimir Putin, care a afirmat că la aceste convorbiri se va discuta despre securitatea Rusiei și a Ucrainei după ce se va ajunge la un acord de pace.
‘Aceasta este una dintre cele mai importante componente pentru a se ajunge la o soluție pașnică. Fără ea nu este posibilă o soluție cuprinzătoare și, de aceea, consider că este un subiect de dezbatere foarte important’, a afirmat el.
Peskov a spus că este dificil de prezis ce se va discuta ulterior și cine va participa la această dezbatere.
‘Este evident că este imposibil să se discute despre arhitectura securității europene fără ceilalți actori implicați, dar această dezbatere va începe tocmai într-un format trilateral’, a insistat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.


