Președinția rusă a refuzat luni să spună dacă este în vigoare un armistițiu cu Ucraina în ceea ce privește atacurile asupra infrastructurii energetice, declarând că menține ‘contacte’ cu privire la această încetare a focului anunțată unilateral de președintele american Donald Trump, informează AFP și Reuters.
‘Contactele continuă. De îndată ce vom avea ceva de spus pe această temă, vă vom informa’, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-o conferință de presă.
El a refuzat să comenteze dacă încetarea focului s-ar aplica doar rafinăriilor de petrol și a declarat că informații suplimentare vor fi dezvăluite la momentul oportun.
Întrebat despre apelul Kievului pentru un armistițiu total de 60 de zile pentru a permite organizarea de alegeri, Peskov a răspuns: ‘Nu vrem un armistițiu, vrem o pace durabilă’.
Anterior, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Kievul va răspunde dacă Rusia nu respectă un armistițiu energetic în această iarnă, după anunțul neașteptat al președintelui SUA, Donald Trump, privind o încetare a focului asupra infrastructurii energetice între Kiev și Moscova.


