in ,

Kremlinul salută faptul că noul prim-ministru al Ungariei se opune trimiterii de arme Kievului

Kremlinul salută faptul că noul prim-ministru al Ungariei se opune trimiterii de arme Kievului

Kremlinul a salutat vineri faptul ca prim-ministrul Ungariei, Peter Magyar, menține poziția predecesorului sau, Viktor Orban, de a refuza trimiterea de arme Ucrainei, susținând că s-ar ajunge mai repede la pace dacă livrările de armament către Kiev ar înceta, relatează EFE.

‘Apreciem aceasta pozitiv. Dacă una dintre părți afirmă că nu consideră necesar să alimenteze conflictul, nu putem decât să ne bucurăm’, a declarat presei ruse purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenția rusă de presă Interfax.

Peskov a spus că Rusia ar prefera ca ‘toate țările să ia această decizie, iar pacea ar veni mai repede’.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a comentat declarațiile făcute de șeful guvernului ungar după întâlnirea de joi cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

‘I-am comunicat secretarului general că Ungaria nu va trimite arme sau echipament militar pentru conflictul ruso-ucrainean’, a scris Peter Magyar pe X, comentând rezultatele reuniunii desfășurate la Bruxelles.

Peskov a profitat de ocazie pentru a sublinia că ‘în prezent, Europa participă la conflict de partea Ucrainei’.

‘Nu uitați că armele europene trag asupra noastră și nu putem ignora aceasta. În consecință, Europa nu poate pretinde în niciun fel că ar putea juca rolul de mediator’ între Moscova și Kiev, a afirmat el.

Cu toate acestea, Dmitri Peskov a spus că însăși faptul că în Uniunea Europeană se discută posibilitatea unor negocieri cu Rusia și se caută parteneri pentru dialog ‘este, în sine, un lucru pozitiv, iar noi salutăm, desigur, acest demers’.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dronă căzută la Galați/ Ilie Bolojan își întrerupe vizita în Republica Moldova

Dronă căzută la Galați/ Ilie Bolojan își întrerupe vizita în Republica Moldova

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia și Arcul de Triumf – deschise gratuit pentru copii, pe 1 iunie

Palatul Brâncovenesc de la Mogoșoaia și Arcul de Triumf – deschise gratuit pentru copii, pe 1 iunie