Era duminică, 20 aprilie, când Papa a ieșit în Piața Sfântul Petru, la îndemnul asistentului său medical, Massimiliano Strappetti, pentru a se amesteca printre credincioși. Nimic nu prevestea ce avea să urmeze. Cu doar câteva zile înainte, le ceruse colaboratorilor să organizeze o întâlnire cu toți cei care l-au tratat la Spitalul Gemelli – 70 de persoane. Medicul Alfieri îl sfătuise să mai aștepte până după Paște, dar Papa a fost categoric: „Mă întâlnesc cu ei miercuri”. Era ca și cum ar fi știut că nu mai e timp.
„Avea o claritate extraordinară în acele zile. A dat semne că vrea să închidă anumite capitole, să mulțumească, să își ia rămas bun. Nu era grăbit, dar era hotărât”, povestește Alfieri. Apoi își amintește ultima vizită: sâmbătă după-amiază, în ajunul Paștelui. Papa era bine, liniștit, chiar zâmbitor. „Mi-a spus că se simte bine și că a reînceput să lucreze. I-am dus o tartă închisă la culoare, preferata lui. A fost o întâlnire simplă, caldă. Nu știam că va fi ultima noastră conversație”, spune chirurgul.
Dar în zorii zilei de luni, totul s-a schimbat. La ora 5:30 dimineața, Strappetti l-a sunat panicat pe medic: „Sfântul Părinte este foarte bolnav, trebuie să ne întoarcem la Gemelli”. Alfieri a alertat echipa și a ajuns în grabă la reședința din Santa Marta. „L-am găsit cu ochii deschiși. Nu respira greu, dar nu răspundea. Nici la voce, nici la stimuli dureroși. Am înțeles imediat. Era în comă. Nu mai era nimic de făcut”, își amintește el cu glasul frânt de emoție.
Transferul la spital ar fi fost inutil și, mai mult, riscant. Ar fi putut muri pe drum. „Papa ne spusese mereu că vrea să moară acasă. Și asta am respectat. A murit în pace, acolo unde se simțea în siguranță, printre cei dragi”. În acele clipe de tăcere și rugăciune, în prezența lui Strappetti, a altor asistente și colaboratori apropiați, dar și a cardinalului Pietro Parolin, s-a rostit Rozariul. Erau acolo cu toții, legați de o profundă afecțiune pentru omul care nu mai era doar Suveran Pontif, ci devenise parte din viața lor personală.
„L-am mângâiat pentru ultima oară. A fost o binecuvântare. A fost un privilegiu să-i fiu alături”, spune Alfieri, care nu-și ascunde durerea, dar nici recunoștința pentru faptul că a avut ocazia să cunoască un om de o asemenea profunzime morală și spirituală.
Chirurgul își amintește și cum a început legătura dintre ei: „L-am întâlnit pentru prima oară în 2018, când Papa ne-a invitat, pe noi, medicii-consultanți ai Sfântului Scaun, la o Liturghie la Santa Marta. Era ca un preot de parohie, simplu, cald, aproape de oameni. După slujbă, ne-a salutat pe fiecare în parte”. Doi ani mai târziu, când durerile abdominale ale Papei s-au accentuat, Alfieri a fost cel chemat să intervină. Diagnosticul era clar: boală diverticulară severă. Alegerea lui Alfieri pentru operație nu a fost întâmplătoare – avea una dintre cele mai solide experiențe în chirurgia colorectală din Italia.
Dincolo de medicina propriu-zisă, legătura dintre cei doi a evoluat spre o prietenie autentică, bazată pe încredere, discreție și devotament. Alfieri dezvăluie și un proiect la care lucrau împreună: protejarea embrionilor abandonați, scrie stiridiaspora.ro.
„În ianuarie, Papa mi-a spus: trebuie să avem grijă de embrionii abandonați. Sunt viață, nu putem permite să fie folosiți pentru experimente sau să fie pierduți. Ar fi o crimă”, a mărturisit el. Discutau cu Ministerul Sănătății despre posibilitatea de a-i oferi spre adopție, dar timpul n-a mai avut răbdare. „Acum simt că e datoria mea să duc acest proiect mai departe, dacă vor exista condiții pentru asta”, a adăugat medicul.
