La Liga: Rayo Vallecano s-a impus la Leganes, scor 1-0. Andrei Raţiu a fost titular

Echipa spaniolă Rayo Vallecano a învins vineri seara, în deplasare, scor 1-0, gruparea Leganes, în etapa a 22-a din La Liga.

Cu Andrei Raţiu titular, Rayo a căutat golul victoriei, iar misiunea madrilenilor părea că va deveni mai uşoară în minutul 45+2, când gazdele au rămas în zece, după eliminarea lui Sergio Gonzalez. Unica reuşită a meciului a venit însă abia în minutul 78, când Pathé Cis a trimis în plasă şi a adus victoria lui Rayo. La ultima fază de joc Leganes a executat un penalti, portarul a respins şutul lui de la Fuente şi Rosier a înscris, dar VAR a anulat golul egalizator şi Rayo s-a impus cu 1-0.

Andrei Raţiu a primit un cartonaş galben în minutul 55 şi a fost înlocuit în minutul 86

În clasament, Rayo Vallecano e pe locul 6, cu 32 de puncte. Leganes ocupă poziţia a 16-a, cu 23 de puncte.

 

Un fragment cu o suprafaţă similară cu cea a Parisului s-a desprins din cel mai mare aisberg din lume