La un pas de tragedie: Copil de 7 ani, rănit după ce mașina în care se afla s-a izbit de un parapet

Polițiștii Compartimentului Rutier Beclean au intervenit joi la un accident semnalat pe Drumul Național 17, între Crainimăt și Viișoara.

„La locul evenimentului, polițiștii au constatat că un autoturism condus de o femeie de 29 de ani din Căianu Mic a intrat în coliziune cu un parapet. În urma accidentului, a rezultat rănirea unui pasager de 7 ani din autoturism”, potrivit IPJ Bistrița Năsăud.

Testarea cu aparatul etilotest a femeii a indicat un rezultat negativ.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii Compartimentului Rutier Beclean în cadrul unui dosar penal, transmite Mediafax.

Potrivit unor surse, femeia este, cel mai probabil, mama copilului.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Un tribunal argentinian a declarat nul procesul privind moartea lui Maradona

Franța interzice fumatul, începând cu 1 iulie. Zonele publice în care se impun interdicții