„Liga Campionilor este o realizare extraordinară pentru orice jucător. Vom încerca să facem meciul perfect, să ducem trofeul în Italia, la Milano, de unde a lipsit câţiva ani. Cu toţii cunoaştem valoarea acestui trofeu. Va trebui să jucăm aşa cum am făcut-o până acum în parcursul nostru care ne-a dus în finală. Ne respectăm foarte mult adversarul, dar cred că putem arăta că suntem mai buni”, a spus Martinez într-o conferinţă de presă de vineri seara.
Inter Milano, de trei ori câştigătoare a Ligii Campionilor, a ajuns în finală după ce a eliminat pe FC Barcelona în penultimul act. Italienii au jucat ultima dată în finala Ligii Campionilor în sezonul 2022-23, când au fost învinşi de Manchester City.
Întrebat despre ce s-a schimbat de la acel meci, la care a participat, Martinez a spus: „Am crescut, ne-am îmbunătăţit. Am înfruntat adversari extrem de dificili, am câştigat respectul tuturor. Acum avem posibilitatea de a ne întoarce acasă cu acest trofeu, să sperăm că acesta este momentul potrivit”.
Antrenorul Simone Inzaghi a adăugat: „Experienţa de acum doi ani ne va ajuta. A fost o călătorie lungă şi dificilă, va trebui să rămânem concentraţi. Agresivitatea şi determinarea pe care ar trebui să încercăm să le aducem pe teren vor face diferenţa”.
PSG si Inter Milano se vor confrunta sâmbătă seara la Munchen, în finala Ligii Campionilor 2024-2025. Va fi prima finală între cele două echipe şi doar a doua între reprezentante ale Franţei si Italiei, după cea din 1993, când Olympique Marseille a învins-o pe AC Milan cu 1-0, pe Olympiastadion din Munchen. Acela a fost şi singurul trofeu obţinut în CCE/Liga Campionilor de o echipă din Hexagonv