Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a informat luni pe secretarul de stat american Marco Rubio despre decizia Moscovei de a lansa atacuri asupra unor obiective din Kiev legate de armata ucraineană, a anunţat Ministerul rus de Externe, relatează Reuters.
Un comunicat publicat pe site-ul ministerului precizează că Lavrov i-a spus lui Rubio, la telefon, că această măsură a fost iniţiată „ca răspuns la atacurile teroriste continue ale regimului de la Kiev împotriva populaţiei paşnice şi a obiectivelor civile de pe teritoriul rus”.
Se menţionează, de asemenea, că forţele armate ruse „încep lovituri sistematice asupra instalaţiilor situate în Kiev care sunt utilizate pentru necesităţile Forţelor Armate ale Ucrainei, precum şi asupra centrelor unde se iau deciziile corespunzătoare”.
Anterior, Ministerul rus al Afacerilor Externe i-a îndemnat pe cetăţenii străini aflaţi la Kiev, inclusiv diplomaţii, să părăsească oraşul, afirmând că Rusia se pregăteşte să bombardeze instalaţii industriale de apărare şi centre de comandă din capitala ucraineană.
Ca reacţie la ameninţarea Moscovei, şeful diplomaţiei ucrainene, Andrii Sîbiha, a îndemnat partenerii Kievului să nu „cedeze şantajului rus”. El a menţionat pe X că peste 70 de şefi şi reprezentanţi ai misiunilor diplomatice străine s-au deplasat luni la locul recentelor atacuri ruseşti din Kiev.
Echipele de salvare ucrainene au continuat luni să lucreze intens în capitala ucraineană pentru a face faţă consecinţelor atacurilor de duminică. Moscova a folosit racheta balistică cu capacitate nucleară Oreşnik asupra capitalei ucrainene, ucigând patru persoane şi rănind peste o sută.



