in ,

Lavrov se va deplasa în Atlanta pentru a participa la reuniunea miniștrilor de externe din G20

Lavrov se va deplasa în Atlanta pentru a participa la reuniunea miniștrilor de externe din G20

Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, se va deplasa vineri în orașul Atlanta (SUA) pentru a participa la reuniunea G20, ce va fi prezidată de omologul său american Marco Rubio, a anunțat miercuri instituția diplomatică de la Moscova, citată de EFE.

Serghei Lavrov va conduce delegația rusă la reuniunea ministerială a G20, a declarat purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, indicând că reuniunea este preconizată să se desfășoare în 30 și 31 octombrie, sub președinția SUA.

Zaharova a denunțat întârzierea de partea americană în eliberarea vizelor delegației ruse, dar aceste probleme ”au fost rezolvate în ultimul moment”, potrivit ei.

”S-a creat impresia, mai ales, desigur, în ceea ce privește Ambasada SUA la Moscova, care a eliberat vize membrilor delegației ruse, că nu toți la Washington sunt mulțumiți de această vizită a delegației ruse”, a spus ea.

Moscova ”speră că reuniunea va include o discuție exhaustivă asupra unei game largi de provocări geopolitice, inclusiv conflicte și tendințe de confruntare care subminează fundamentele economiei globale”, a adăugat Maria Zaharova.

Potrivit părții americane, reuniunea are ca scop ”abordarea crizelor geopolitice care contribuie la perturbările economice globale”, referindu-se la războaiele din Ucraina și Iran.

Discuțiile vor pune bazele summitului liderilor G20 pe care președintele american Donald Trump îl va găzdui în decembrie la clubul său de golf din Doral, în afara orașului Miami (Florida).

Președintele rus Vladimir Putin a fost invitat la summit, deși nu și-a confirmat încă prezența, Kremlinul condiționând-o de rezultatul reuniunii APEC (Cooperarea Economică Asia-Pacific) din China. Ultima sa participare personală la un summit G20 a avut loc în Japonia, în 2019.

Trump, Putin și președintele chinez Xi Jinping pregătesc o întâlnire trilaterală în noiembrie în China, la care ar urma să discute problemele globale, denuclearizarea și conflicte precum Iranul și Ucraina, conform agenției de presă citate.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

BTA / Bulgaria, România și Turcia condamnă atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră

BTA / Bulgaria, România și Turcia condamnă atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră

Fotbal: Câștigarea Balonului de Aur va contribui la rămânerea lui Harry Kane la Bayern, susține Lothar Matthaeus

Fotbal: Câștigarea Balonului de Aur va contribui la rămânerea lui Harry Kane la Bayern, susține Lothar Matthaeus