in ,

Le Pen îl acuză de Macron de ”trumpizare”, după o ieşire a şefului statului pe tema medicilor străini

Le Pen îl acuză de Macron de ”trumpizare”, după o ieşire a şefului statului pe tema medicilor străini

O ieşire a preşedintelui francez Emmanuel Macron împotriva ”ţăcăniţilor” care vor ”să se supere cu Algeria” este un demn al unei ”trumpizări” a şefului statului, apreciază marţi Marine Le Pen şefa deputaţilor din Partidul Rassemblement national (RN, extremă dreapta), care denunţă o ”indignare nedemnă” a preşedintelui francez pe tema medicilor străini, relatează AFP.

Macron se exprima luni cu privire la soarta medicilor care au absolvit în afara Uniunii Europene (Padhue), obligaţi să susţină din nou examene pentru a profesa în Franţa.

”E încă un circ. E o chestie care mă scoate din minţi! E o nebunie a siatemului francez”, a declarat el în faţa unei medic din Algeria, în timpul unei vizite la un spital în l’Ariège.

Peste o treime dintre cei aproximativ 19.000 de medici Padhue înregistraţi de Ordinul Medicilor şi-au obţinut diploma în Algeria, de departe cel mai mare contingent.

”Duceţi-vă şi spuneţi-o tuturor ţăcăniţilor care ne explică că ar trebui să ne suprăm cu Algeria”, a tunat şeful statului francez.

Aceste declaraţii au fost contestate imediat de către liderul Partidului Les Républicains (LR. dreapta), Bruno Retailleau, susţinătorul unei linii foarte ferme împotriva puterii algeriene şi care a denunţat un ”fals pretext” care vizează doar ”să ascundă adevărata problemă”.

Marine Le Pen a atacat mai întâi forma.

”Notez «trumpizarea» lui Emmanuel Macron. S-ar părea că-l ia drept model pe preşedintele Statelor Unite, care are un limbaj extrem de vulgar”, a declarat şefa deputaţilor din Partidul Rassemblement national la sfârşitul reuniunii tradiţionale săptămânale a preşedinţilor grupurilor parlamentare din Adunarea Naţională.

”Pe fond, consider această indignare nedemnă”, a adăugat ea, apreciind că este ”întru totul natual” ”să-i pui pe medicii străini să dea un examen, la fel ca pe medicii francezi, de altfel”, pentru a garanta oricui ”îngrijirile de cea mai bună calitate posibilă”.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Dragoş Pîslaru: Veniturile aflate în plată în sistemul public nu vor fi diminuate prin aplicarea noii legi a salarizării/ Ce subiecte au mai fost discutate la întlnirea de la Guvern cu reprezentanţii sindicatelor

Salvaţi Copiii: Peste 27.000 de copii români beneficiază de serviciile centrelor de zi pentru prevenirea separării copilului de familie. Insuficient, pentru cei aproape un milion şi jumătate de copii care trăiesc în risc de sărăcie şi excluziune socială