Lecția românească pentru Slovacia, după victoria lui Nicușor Dan: ‘Ați arătat cum se câștigă împotriva Rusiei și a populismului’

Alegerile prezidențiale din România și victoria pro-europeanului Nicușor Dan au atras atenția analiștilor politici din întreaga Europă Centrală și de Est. În Slovacia, cunoscutul comentator politic Zolo Mikeš a publicat un amplu comentariu în care elogiază modul în care România a reușit să respingă ingerințele rusești și să ofere un model de mobilizare democratică în fața pericolelor iliberale.

În analiza publicată pe portalul slovac Aktuality.sk, Mikeš subliniază că România, la fel ca Slovacia, se află în vecinătatea Ucrainei și în prima linie a confruntării geopolitice dintre Vest și influența rusă. „Dacă Rusia ar cuceri Kievul, România ar fi următoarea țintă – și Nicușor Dan înțelege acest pericol”, notează analistul.

Comentariul scoate în evidență două momente-cheie ale scrutinului prezidențial: anularea primului tur de scrutin de către Curtea Constituțională, după ce s-a constatat implicarea Moscovei în campania candidatului pro-rus Călin Georgescu, și mobilizarea fără precedent a forțelor pro-europene în turul doi, care l-a propulsat pe Nicușor Dan în fruntea statului cu 56% din voturi.

„Curajul Curții Constituționale și al serviciilor secrete române, care au demascat sprijinul rusesc pentru un candidat prezidențial, este un exemplu de apărare a democrației pe care și Slovacia ar trebui să-l urmeze”, afirmă Mikeš în comentariul său în presa slovacă.

De la București spre Bratislava: Mesajul alegerilor românești pentru Europa de Est

Analistul mai evidențiază contrastul dintre candidați: George Simion, care se opune sprijinului pentru Ucraina și flirtează cu retorica pro-Trump, și Nicușor Dan, care susține ferm apartenența României la UE și NATO, dar care nu poate fi etichetat ușor ca „progresist”, având convingeri moderate și o bază largă de sprijin inclusiv în mediul rural.

Pentru comentatorii slovaci, România oferă o lecție de unitate și fermitate democratică într-un moment în care democrațiile est-europene sunt puse la încercare. Mikeš trage un semnal de alarmă pentru opoziția din Slovacia, sugerând că succesul lui Nicușor Dan a fost posibil doar datorită coagulării tuturor forțelor pro-democratice și a acțiunii decisive a instituțiilor statului.

„Democrația nu trebuie să moară din neglijență – trebuie apărată activ. Dacă România a reușit să se apere în fața influenței rusești și a populismului, și Slovacia poate face același lucru. Condiția este unirea forțelor democratice și curajul instituțiilor”, conchide Mikeš,în comentariul să care reflectă impactul regional al alegerilor din România.

Reguli mai clare în telecom: ANCOM lansează un ghid pentru negocieri între operatori

Ruben Amorim rămâne încrezător: ‘Este greu pentru un club ca noi să nu fie în Liga Campionilor’