in ,

Leon al XVI-lea salută acordul între SUA şi Iran şi îndeamnă la ”stingerea urii” şi la dialog în Ucraina

Leon al XVI-lea salută acordul între SUA şi Iran şi îndeamnă la ”stingerea urii” şi la dialog în Ucraina

Papa Leon al XVI-lea a salutat miercuri încheierea unui acord între Iran şi Statele Unite, care urmează să fie semnat vineri, drept ”rezultatul încurajator al unei munci răbdătoare de dialog şi negociere”, relatează AFP.

Statele Unite şi Iranul au convenit săptămâna aceasta asupra unui acord prin care să pună capăt Războiului din Orientul Mijlociu, care s-a soldat cu mii de morţi de la sfârşitul lui februarie, în princiupal în Iran şi Liban.

Acest acord urmează să fie semnat în Elveţia, vineri.

După aceea se deschide o perioadă de două luni de negocieri, cu o primă etapă a redeschiderii foarte aşteptate a Strâmtorii Ormuz.

”Sper ca acest acord să contribuie la consolidarea încrederii reciproce, securităţii şi stabilităţii Orientului Mijloociu, prin promovarea căilor de dialog şi de cooperare între poopoare”, a declarat Papa la o audienţă săptămânală, la Vatican.

El şi-a exprimat de asemenea ”recunoştinţa faţă de ţările care s-au angajat să favorizeze întâlnirea între părţi”.

Suveranul Pontif american, în vârstă de 70 de ani, a evocat ”veşti dureroase” din Războiul din Ucraina, ”care cotinuă să se întindă” şi a cerut rugăciuni pentru deschiderea unor ”căi de dialog” care să permită ”stingerea urii şi să facă posibilă o pace dreaptă şi durabilă”.

Invazia Ucrainei de către Rusia a devenit cel mai sângeros conflict din Europa după al Doilea Război Mondial şi a durat deja mai mult decât Primul Război Mondial.

”Atât de multe victime nevinovate, salvatori ucişi, biserici şi locuri de patrimoniu cultural sunt devastate de către flăcări”, a deplâns Leon al XVi-lea.

”Sunt aproape de cei care îşi plâng rudele, de răniţi şi de cei care, în mijlocul violenţei, continuă să servească viaţa cu curaj”, a declarat Papa american.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

USR: Guvernul Veştea nu are susţinerea cetăţenilor, nu o va avea nici pe a noastră / Fritz, mandatat să poarte discuţii cu Bolojan şi cu Kelemen Hunor, în dialog şi cu preşedintele Nicuşor Dan, pentru o soluţie comună de ieşire din criză

Patru agenţi din cadrul Brigăzii Rutiere din Bucureşti, anchetaţi într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi trecut cu vederea abateri ale şoferilor

Patru agenţi din cadrul Brigăzii Rutiere din Bucureşti, anchetaţi într-un dosar de luare de mită şi abuz în serviciu, după ce ar fi trecut cu vederea abateri ale şoferilor