in ,

Liban: ONU și-a dublat apelul la donații pentru următoarele șase luni

Liban: ONU și-a dublat apelul la donații pentru următoarele șase luni

ONU și-a dublat vineri apelul la donații pentru Liban, cerând aproape 640 de milioane de dolari pentru următoarele șase luni, în contextul în care țara este devastată de războiul dintre Israel și organizația șiită pro-iraniană Hezbollah, transmite AFP.

”Criza umanitară din Liban este gravă și se amplifică”, a declarat OCHA, agenția Națiunilor Unite pentru operațiuni umanitare.

”Strămutările repetate, capacitatea insuficientă de cazare și perspectivele limitate de întoarcere în deplină siguranță agravează vulnerabilitatea”, a indicat OCHA.

ONU solicitase 308 milioane de dolari în luna martie pentru a susține o amplă intervenție de urgență desfășurată de guvernul libanez până la finalul lunii mai. Vineri, forul internațional a estimat că până la finalul lui august ar fi necesare încă 331,5 de milioane de dolari suplimentari.

Doar 185,9 milioane de dolari au fost primite până acum în urma apelului inițial, a precizat OCHA.

Libanul estimează că atacurile israeliene s-au soldat cu peste 3.500 de morți după ce Hezbollah a antrenat țara în războiul din Orientul Mijlociu pe 2 martie, lansând rachete asupra Israelului ca represalii la atacurile americano-israeliene soldate cu moartea ghidului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei.

De atunci, aproape un milion de libanezi au fost constrânși să-și părăsească locuințele, în timp ce peste 1,2 milioane de persoane se confruntă cu lipsa securității alimentare.

OCHA a evidențiat, de asemenea, presiunea exercitată de conflict asupra sistemului de sănătate din Liban, 62 de spitale și alte clădiri medicale fiind avariate sau închise.

Și sistemul de învățământ are de suferit, a menționat OCHA, subliniind că aproape 450 de școli din Liban sunt utilizate pentru a găzdui persoane strămutate, ceea ce sporește riscul de abandon școlar.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Zeljko Kopic nu mai este antrenorul echipei Dinamo: “Drumurile noastre ajung să se despartă, ambele părţi ajungând de comun acord că este nevoie de o nouă provocare”

Zeljko Kopic nu mai este antrenorul echipei Dinamo: “Drumurile noastre ajung să se despartă, ambele părţi ajungând de comun acord că este nevoie de o nouă provocare”

Dronă explodată la Constanța/Nicușor Dan: E al doilea incident de securitate pe litoralul românesc

Dronă explodată la Constanța/Nicușor Dan: E al doilea incident de securitate pe litoralul românesc