Lider PSD: ‘Felicitări președintelui Nicușor Dan! PSD va trebui să se comporte ca un partid matur (…) în față trebuie să vină oameni noi’

Președintele Consiliului Județean Vâlcea, Constantin Rădulescu, a transmis un mesaj clar privind direcția PSD în urma alegerilor prezidențiale, subliniind necesitatea ca formațiunea social-democrată să se comporte ca un partid responsabil și pro-european.

„Poporul a decis și poporul trebuie ascultat”, a declarat Rădulescu, felicitându-l totodată pe noul președinte ales, Nicușor Dan. Acesta a amintit că Vâlcea este un județ profund ancorat în valorile europene, cu peste 65 de proiecte realizate cu fonduri europene, și a atras atenția că dezvoltarea viitoare a regiunii depinde de aceste fonduri.

În acest context, liderul CJ Vâlcea a afirmat că PSD trebuie să participe la consultările convocate de viitorul președinte și să analizeze, împreună cu organizațiile județene, oportunitatea implicării într-o guvernare stabilă. „România are nevoie de stabilitate, mai ales în această perioadă extrem de grea”, a subliniat el.

„Așadar, PSD trebuie să se comporte ca un partid matur, care se gândește la viitorul european al României și, evident, să discute și să participe la consultările pe care viitorul președinte le va convoca. După aceste consultări, liderii PSD din toată țară trebuie să-și consulte organizațiile și să decidă dacă participă sau nu la o guvernare care să dea țării stabilitate în această perioadă extrem de grea”, susține Rădulescu.

Rădulescu a făcut apel la reînnoirea conducerii partidului: „Strict referindu-mă la PSD, cred că viitoarea conducere trebuie să fie una care să aducă prospețime, oameni noi, iar experiența și tinerețea să ducă acest partid mai departe. Mai sunt de părere că cei care se vor retrage trebuie să înțeleagă că a venit momentul să pună umărul și să sprijine, pentru că au fost și sprijiniți. PSD are mulți oameni tineri, pregătiți, și cred că cei care au condus partidul până acum trebuie să dea dovadă de înțelepciune, de echilibru. Nimeni nu trebuie să plece din PSD, dar în față trebuie să vină ceea ce vor românii: OAMENI NOI”.

Deciziile privind viitorul partidului urmează să fie discutate în cadrul Consiliului Politic Național.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Antrenorul Francesco Farioli a demisionat de la Ajax Amsterdam

Primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, achitat în dosarul în care era acuzat de fapte de corupţie