Declanșarea procedurii de insolvență la Societatea de Transport București (STB) ridică semne de întrebare în rândul angajaților cu privire la viitorul companiei, siguranța locurilor de muncă și continuitatea serviciului public de transport din Capitală.
Președintele Sindicatului Transportatorilor din București, Vasile Petrariu, reprezentat al organizației sindicale majoritare din STB, nu contestă necesitatea unor măsuri de eficientizare a societății de transport public, însă consideră că insolvența nu poate fi o soluție în lipsa unui mecanism clar de finanțare și a asumării obligațiilor contractuale de către autoritatea locală.
‘Am urmărit cu interes discuțiile din Consiliul General și am avut discuții și cu primarul general. Pe noi, ca reprezentanți ai forței de muncă, ne interesează ce se va întâmpla cu salariații, pentru că am înțeles argumentele privind declanșarea procedurii de insolvență, dar nu am înțeles foarte clar ce se va întâmpla mai departe, pentru că se vorbește despre reorganizări și restructurări. Nu știm ce ar însemna acest lucru. Vom fi parteneri, vom discuta? Este important de știut lucrul acesta’, a declarat, pentru AGERPRES, Vasile Petrariu.

Acesta atrage atenția că orice decizie luată la nivelul STB trebuie analizată și prin prisma impactului asupra călătorilor, nu doar asupra companiei și angajaților.
‘Aici nu vorbim numai de salariații STB SA, vorbim în primul rând de cetățeni. Trebuie să vedem dacă și în ce măsură cetățenii vor fi afectați de faptul că STB SA este în insolvență’, a spus liderul sindical.
Potrivit acestuia, datoriile acumulate de STB către ANAF depășesc 1,7 miliarde de lei, însă societatea nu poate fi doar ea responsabilă pentru acumularea acestora, în condițiile în care Primăria Capitalei nu și-a achitat integral obligațiile contractuale.
‘Noi suntem îngrijorați, cunoscând istoria și modul în care au evoluat aceste datorii. STB SA nu este vinovată de faptul că Primăria nu și-a achitat obligațiile pe care le avea în relația cu societatea, pentru că există un contract de delegare semnat de toate UAT-urile din București-Ilfov prin care acestea se obligă să plătească prestația pe care noi o executăm’, a explicat acesta.
El susține că finanțarea activității curente trebuie asigurată în continuare, chiar dacă prin insolvență datoriile vor fi înghețate la un anumit nivel. ‘Mai departe tot trebuie plătită prestația. Și atunci eu nu am nicio garanție, ținând cont de ce s-a întâmplat, că Primăria va plăti în continuare ceea ce are de plătit’, a atras atenția Petrariu.
Liderul sindical a precizat că aproximativ 400 de milioane de lei din totalul datoriilor reprezintă penalități, o componentă pe care o consideră problematică. ‘Este o datorie artificială, din punctul meu de vedere. Din cei peste 1,7 miliarde de lei, aproape 1,3 miliarde sunt contribuțiile salariaților, iar circa 400 de milioane de lei sunt penalități. Mi se pare puțin ciudat că nu plătești contribuțiile salariaților și, în același timp, propui insolvența, pentru că Primăria în continuare nu a demonstrat că ar putea să se țină de obligațiile contractuale’, a afirmat președintele organizației sindicale.
În opinia sa, STB are nevoie în prezent de peste 150 de milioane de lei lunar ca să funcționeze, iar obligațiile către ANAF cresc presiunea financiară asupra companiei.
‘ANAF probabil va încerca să recupereze banii, pentru că altfel ce fac salariații? Rămân fără contribuții plătite? Poate trebuie găsită o soluție la nivel de Guvern, inclusiv prin ștergerea unor datorii. Însă problema este că Primăria nu recunoaște toate datoriile. Penalitățile clar că nu le recunoaște, iar 400 de milioane de lei nu sunt bani puțini. Eu cred că lucrurile ar fi trebuit tratate cu mai multă responsabilitate și cu o analiză mult mai aplicată’, a subliniat Vasile Petrariu.
Reprezentantul sindical consideră că rămâne deschisă întrebarea dacă procedura de insolvență va rezolva cu adevărat problemele structurale ale companiei.
‘Sunt de acord că, la nivel de societate, managementul trebuie să se implice mai mult și să facă mai mult decât a făcut. Noi vrem ca societatea să funcționeze, să trăiască încă 100 și ceva de ani, pentru că are mai mult de 115 ani. Locurile de muncă nu pot fi garantate decât dacă societatea funcționează. Am atras atenția și am întrebat care sunt soluțiile de rezolvare. Marea întrebare care rămâne pentru toată lumea este dacă procedura de insolvență rezolvă problema. Așteptăm un răspuns, pentru că este ușor să spui, și înțeleg că se mai practică acest lucru: ‘Vreau să falimentez o societate, declanșez insolvența și apoi fac alta’, a transmis liderul sindical.
Acesta susține că reorganizarea STB riscă să nu producă efectele așteptate dacă nu există stabilitate managerială și ‘specialiști de bună credință’ care vor ca societatea să funcționeze în continuare.
‘Suntem de acord că managementul trebuie stabilizat. Acum suntem într-o totală nebuloasă. Managementul nu ar trebui niciodată să fie stabilit politic, dar dacă persoanele respective sunt specialiști și sunt de bună credință, cred că lucrurile pot funcționa’, a mai spus Petrariu.
Totodată, liderul sindical consideră că analiza insolvenței STB trebuie făcută și prin prisma rolului companiei de operator de serviciu public, nu doar prin raportare la datoriile acumulate. ‘Așteptăm să vedem ce va decide AGA și dacă tribunalul va analiza toate aspectele, în conformitate cu legea insolvenței, ținând cont că STB desfășoară un serviciu public. Primăria nu poate spune că nu are bani pentru susținerea transportului public, având un buget important și obligația de a asigura continuitatea acestui serviciu’, a atras atenția președintele organizației sindicale.
El a adăugat că subfinanțarea societății s-a reflectat în calitatea transportului public oferit bucureștenilor. ‘În ultimii ani, am primit mult mai puțini bani decât prevedea contractul de delegare. O diferență de 300 de milioane de lei înseamnă, practic, 50, 60 sau chiar 100 de vehicule care nu mai pot fi scoase pe traseu’, a transmis Vasile Petrariu.
Potrivit acestuia, investițiile în transportul public trebuie să se regăsească în calitatea serviciilor oferite călătorilor și în reducerea timpilor de așteptare.
‘Calitatea transportului public înseamnă ritmicitate și confort. Confortul înseamnă curățenie, aer condiționat vara, căldură iarna, sisteme moderne de informare și vehicule care să vină cât mai repede posibil. Dacă pe hârtie avem un interval de succedare de cinci minute, în realitate acesta poate ajunge la 10 sau chiar 15 minute. Cetățeanul trebuie să ajungă cât mai repede și confortabil la destinație. Până la urmă și acesta e un avantaj pentru autoritatea publică. Dacă ai cât mai mulți oameni care folosesc transportul public, ai cât mai puține mașini pe stradă’, a precizat el.
Nu în ultimul rând, liderul sindical a subliniat că Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov ar trebui să vină cu soluții concrete pentru eficientizarea transportului public, iar toate măsurile să aibă ca obiectiv principal ‘interesul călătorului’.
La începutul acestei săptămâni, reprezentanții municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor (AGA) a STB au fost mandatați să solicite Consiliului de Administrație al societății să declanșeze procedura de insolvență, printr-un proiect de hotărâre adoptat în ședința Consiliului General de marți.
Actul normativ a fost adoptat cu 39 de voturi ‘pentru’ și șapte abțineri.
Primăria Capitalei a anunțat miercuri într-o postare pe Facebook că procedura privind insolvența STB nu înseamnă oprirea transportului public sau reducerea numărului de autobuze, troleibuze și tramvaie. ‘Unul dintre principalele obiective ale solicitării insolvenței STB îl reprezintă chiar asigurarea continuității serviciului public de transport – obligație legală, de altfel, pentru autoritățile locale’, a explicat primarul general Ciprian Ciucu.
Potrivit sursei citate, prin procedura de insolvență, STB recunoaște că nu-și mai poate plăti datoriile către creditori și solicită protecție legală.
‘De ce este nevoie de insolvența STB. Oprește creșterea datoriilor, stopează avalanșa de penalități pe care datoriile le generează, conturile nu pot fi poprite.Vorbim despre datorii de 3 miliarde lei, dintre care 1,7 miliarde de lei către ANAF, pentru neplata contribuțiilor angajaților, ale cărei penalități se ridică, în acest moment, la circa 402 milioane de lei. Subvenția plătită de către PMB va merge către plata salariilor angajaților, achiziția de combustibil și piese de schimb’, se arată în postarea Primăriei Capitalei.
De asemenea, pentru plata creanțelor va fi creat un cont escrow, destinat creditorilor. STB va trebui să verse, lunar, sumele prevăzute în schema de eșalonare a datoriilor din planul de reorganizare, alcătuit de către administratorul judiciar și aprobat de către creditori.
‘Pentru reducerea cheltuielilor STB, am solicitat ca planul de reorganizare să conțină eficientizarea traseelor STB, astfel încât acestea să nu se mai suprapună între ele sau cu traseul metroului. Linii de tramvai nu vor fi desființate, atâta timp cât PMB investește’, a punctat edilul Capitalei.


