in ,

Lideri din întreaga lume salută anunțul privind un acord de principiu între SUA și Iran

Lideri din întreaga lume salută anunțul privind un acord de principiu între SUA și Iran

Lideri din întreaga lume au salutat anunțul făcut duminică de SUA și Iran privind un acord de principiu privind încetarea conflictului început în urmă cu trei luni și jumătate, stoparea blocadei americane asupra Iranului și redeschiderea strâmtorii Ormuz, ceea ce ar putea conduce la scăderea prețului energiei la nivel mondial, notează luni Reuters.

”Secretarul general salută anunțul că Statele Unite și Iranul au convenit un acord de pace ce prevede încetarea imediată și permanentă a focului, redeschiderea strâmtorii Ormuz, precum și negocieri ulterioare. Acesta reprezintă un pas esențial către soluționarea pașnică a conflictului”, a declarat un purtătorul de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres.

La câteva ore după anunț, președintele Consiliului European, Antonio Costa, a scris pe platforma X că așteaptă cu nerăbdare să vadă ”încheiat acest război costisitor și restabilită deplin libertatea navigației în strâmtoarea Ormuz”.

Liderii Regatului Unit, Franței, Germaniei și Italiei (E4) au difuzat o declarație comună ce arată că ”Iranul nu trebuie să obțină niciodată o armă nucleară”. ”Suntem pregătiți să lucrăm cu SUA, Iranul și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în acest scop”, subliniază liderii celor patru țări.

Premierul britanic, Keir Starmer, a insistat pe importanța revenirii la libertatea de navigație în strâmtoarea Ormuz, în timp ce președintele francez, Emmanuel Macron, a lansat un apel la ”implementarea rapidă și deplină a acordului de către toate părțile beligerante”. ”Acest acord trebuie să permită redeschiderea urgentă și necondiționată a strâmtorii Ormuz, pe care misiunea internațională creată cu Regatul Unit este pregătită să o sprijine”, a spus liderul francez.

”Salut acordul între SUA și Iran și felicit pe președintele Trump și partea iraniană pentru acest progres diplomatic major. Acesta deschide calea către o economie globală revigorată și un Orient Mijlociu mai sigur. Este esențial ca acordul să fie implementat cu hotărâre”, a declarat cancelarul german, Friedrich Merz.

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a apreciat că acordul convenit de Washington și Teheran constituie o evoluție ”importantă pentru o pace stabilă în regiune”. El a insistat pe necesitatea de evitare a ”retoricii, provocărilor și acțiunilor ce ar putea amplifica tensiunile”.

Șefa guvernului japonez, Sanae Takaichi, a afirmat că țara sa ”speră cu fermitate că navigația liberă și sigură prin strâmtoarea Ormuz va fi asigurată în practică și că se va ajunge cât mai curând posibil la un acord final privind problema nucleară iraniană și alte chestiuni”.

La rândul său, premierul australian, Anthony Albanese, a salutat acordul și a amintit că țara sa a cerut de mult timp detensionarea situației și încetarea conflictului, inclusiv în Liban. ”Așa cum am spus, cu cât războiul durează mai mult, cu atât impactul va fi mai mare”, a adăugat Albanese.

Șeful diplomației neo-zeelandeze, Winston Peters, a apreciat că acest ”acord constructiv esențial este un pas înainte către reducerea tensiunilor și promovarea stabilității în regiune, care este crucială pentru securitatea economiei globale”.

Iranul și Statele Unite au anunțat un acord de principiu pentru a pune capăt unui conflict de aproape patru luni, fapt care deschide calea către discuții mai tehnice pe marginea problemelor spinoase. Acest protocol va fi semnat vineri la Geneva. Conform Teheranului, negocierile vor începe în termen de 60 de zile în vederea ajungerii la un acord definitiv, iar patru subiecte de discuție vor fi pe masă: ridicarea sancțiunilor împotriva Iranului, problema nucleară, ‘reconstrucția’ țării și ‘implementarea unui mecanism de monitorizare’ a angajamentelor asumate.

Citeşte şi:

* Premierul Pakistanului declară că SUA și Iranul au ajuns la un acord de pace în urma discuțiilor

* Trump spune că acordul cu Iranul este finalizat, autorizează redeschiderea Strâmtorii Ormuz

* Iranul afirmă că acordul cu Statele Unite ‘pune capăt imediat războiului’

* Acord Iran-SUA: Macron spune că G7 va discuta despre ‘redeschiderea pe termen lung a Strâmtorii Ormuz’

* Iran-SUA: Șeful ONU salută anunțul unui acord, ‘pas crucial’ către pace

* Iranul și Statele Unite anunță un protocol fără a-și rezolva dezacordurile

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

INS: Producția de energie a României a scăzut cu 1,5%, în primele patru luni

INS: Producția de energie a României a scăzut cu 1,5%, în primele patru luni

SENS acuză încălcarea Constituției: Electoratul vrea predictibilitate în locul nopților cu cuțite lungi

SENS acuză încălcarea Constituției: Electoratul vrea predictibilitate în locul nopților cu cuțite lungi