Liderii PNL Iași au votat pentru o Românie democratică, sigură și pro-europeană

„Am votat pentru un candidat care a vorbit şi a luptat toată viaţa lui pentru libertate, pentru demnitate, pentru bun-simţ. Am votat pentru ca România să nu ajungă pe mâna extremiştilor, a impostorilor şi pe mâna oamenilor Rusiei. Am votat, de asemenea, pentru ca Iaşiul să aibă susţinere şi o voce în Parlament, şi în Guvernul României, şi la Cotroceni. Am votat pentru singurul candidat care are grijă şi a promis susţinere pentru proiectele Iaşiului, şi am votat pentru ca cele două autostrăzi să continue şi să se termine în următorii 5 ani”, a spus Alexandru Muraru.

La rândul său, Lucian Rusu, vicepreşedintele Comisiei pentru transport şi infrastructură din Senatul României, a declarat că a votat „pentru un preşedinte care are experienţă şi care poate duce România înainte”.

„În cabina de vot m-am gândit la viitorul copiilor noştri, fetiţelor mele, care vreau să trăiască într-o Românie sigură, democratică şi europeană. De aceea, invit ieşenii să vină la vot, pentru că fiecare vot contează. Să vină cu toată inima înainte şi să voteze pentru o Românie prosperă, pentru o Românie unită şi o Românie pro-europeană”, a afirmat Lucian Rusu.

La aceeaşi secţie de votare a fost şi preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe.

Acesta a afirmat, la ieşirea din cabina de vot, că a votat pentru stabilitate, pentru ca proiectele judeţului să meargă mai departe.

„Am votat pentru cele trei spitale pe care vrem să le construim de la zero în judeţul nostru: Spitalul Regional de Urgenţă, Institutul de Boli Cardiovasculare şi, evident, Spitalul de Boli Respiratorii. Am votat cu speranţa că tot efortul din aceşti ultimii 10 ani de guvernări liberale să aducă prosperitate şi bunăstare cetăţenilor judeţului nostru. Îmi doresc, aşa cum am făcut astăzi, fiecare ieşean, cu mic cu mare, să iasă la vot, să decidă cum este mai bine pentru Iaşi şi pentru România. Sunt convins că parcursul pro-european şi NATO al României trebuie să meargă înainte. Am votat astăzi cu speranţa că România de mâine va merge înainte”, a declarat presei Costel Alexe.

Sursa: www.stiripesurse.ro

BREAKING| Atac cibernetic de mare amploare împotriva site-urilor instituțiilor din România

Președintele CJ Ilfov, Hubert Thuma: Am votat pentru o Românie democratică, liberă şi respectată”