„Astăzi, la Paris, reafirmăm că Ucraina merită pace prin forţă. Pace care să îi respecte independenţa, suveranitatea şi integritatea sa teritorială, cu garanţii puternice de securitate”, au declarat Von der Leyen şi Costa după summitul informal de urgenţă convocat la Paris de preşedintele francez Emmanuel Macron pentru a discuta despre rolul Ucrainei şi al Europei în negocierile privind războiul din Ucraina.
„Europa oferă tot ajutorul său militar Ucrainei. În acelaşi timp, avem nevoie de o creştere a apărării în Europa”, a adăugat şefa executivului comunitar şi preşedintele instituţiei europene care reprezintă guvernele statelor membre UE, într-un mesaj identic împărtăşit pe reţelele de socializare.
Un oficial al UE a declarat luni seară că toţi participanţii la întâlnire sunt de acord cu preşedintele american Donald Trump asupra abordării „pace prin forţă”. De asemenea, ei consideră că este „periculoasă” încheierea unei încetări a focului fără un acord de pace în acelaşi timp şi că aceasta este o lecţie învăţată din acordurile de la Minsk prin care s-a încercat să se pună capăt conflictului după ocuparea de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea şi a Sevastopolului în 2014.
Participanţii la reuniunea de la Paris sunt, de asemenea, dispuşi să ofere garanţii de securitate prin modalităţi ce urmează să fie discutate cu fiecare parte, în funcţie de nivelul sprijinului SUA, a spus oficialul UE. De asemenea, a adăugat el, ei sunt dispuşi să îşi crească nivelul bugetelor de apărare individual şi în cadrul UE pentru a împărţi mai bine povara cu SUA.
„Securitatea Europei este la un moment de cotitură. Da, este vorba despre Ucraina, dar este şi despre noi. Avem nevoie de o mentalitate de urgenţă, avem nevoie de un impuls în apărare, avem nevoie de amândouă acum”, a scris Von der Leyen pe reţelele de socializare.
Costa a subliniat, de asemenea, înainte de întâlnire, că aceasta ar trebui să servească drept „începutul unui proces care va continua cu implicarea tuturor partenerilor angajaţi pentru pacea şi securitatea în Europa”. „UE şi statele sale membre vor juca un rol central în acest proces”, a adăugat el.
Von der Leyen şi Costa au programat să se întâlnească marţi, la Bruxelles, cu generalul Keith Kellogg, emisarul special al preşedintelui american pentru Ucraina şi Rusia, la trei zile după ce acesta a declarat, la Conferinţa de Securitate de la Munchen, că liderii europeni vor fi consultaţi, dar nu vor participa la negocierile privind încheierea războiului.
Întâlnirea de la Paris a avut loc cu o zi înainte ca reprezentanţii Rusiei şi SUA să se întâlnească în Arabia Saudită pentru a discuta despre încheierea războiului din Ucraina, la trei ani după invazia Rusiei.
La reuniunea informală organizată de preşedintele Macron la Palatul Elysée au participat, pe lângă cei doi oficiali europeni, cancelarul german Olaf Scholz, premierul spaniol Pedro Sanchez, premierul olandez Dick Schoof, premierul polonez Donald Tusk, premierul italian Giorgia Meloni, premierul britanic Keir Starmer şi secretarul general al NATO, Mark Rutte.
Donald Trump a promis în timpul campaniei electorale că unul din obiectivele sale de politică externă, dacă va fi ales preşedinte, este încheierea conflictului din Ucraina.
”Noi dorim o pace solidă şi durabilă în Ucraina. În acest scop, Rusia trebuie să-şi înceteze agresiunea, iar acest lucru trebuie susţinut cu garanţii de securitate puternice şi credibile pentru ucraineni”, a scris el pe X în urma unei reuniuni la Paris cu lideri europeni.
”Altfel există riscul ca această încetare a focului să se termne ca Acordurile de la Minsk”, a subliniat Emmanuel macron.
El se referă la pacturile din 2014 şi 2015 în vederea unei încetări a focului care nu au pus capăt în mod durabil confruntărilor între armata ucraineană şi separatişti ucraineni proruşi susţinuţi de către Moscova în estul Ucrainei.
Liderii europeni se tem că preşedintele republican vrea să negocieze un acord de pace cu Rusia în cadrul unor negocieri la care Kievul să nu ia parte şi cu atât mai puţin Uniunea Europeană (UE).