Daniel Kinahan, liderul unui cartel de traficanți de droguri, a fost inculpat și arestat preventiv duminică de justiția din Irlanda, după ce fusese extrădat din Dubai, transmite AFP.
Așa-numitul Grup Criminal Organizat Kinahan (KOCG, Kinahan Organised Crime Group), cunoscut și ca ‘mafia irlandeză’, este acuzat de Statele Unite și de Uniunea Europeană de activități infracționale de mare amploare, în special trafic de droguri și arme, spălare de bani și implicare în numeroase omoruri. Se presupune că KOCG dispune de peste un miliard de dolari.
Daniel Kinahan, în vârstă de 49 de ani, a fugit în urmă cu zece ani din Spania în Dubai, unde a fost arestat acum cinci luni și i-au fost respinse toate recursurile împotriva extrădării. El a fost repatriat cu un avion al guvernului de la Dublin.
Duminică, după o audiere de câteva minute, el a fost trimis la închisoarea de înaltă securitate din Portlaoise, unde sunt închiși mulți deținuți celebri din Irlanda. Instanța l-a inculpat pentru că a condus o organizație infracțională – în speță, KOCG – din octombrie 2015 până în aprilie 2017.
Conform presei irlandeze, următorul termen de judecată a fost stabilit în 5 octombrie.
Procesul va fi desfășurat de o curte specială pentru terorism și crimă organizată, fiind judecat de trei magistrați, fără juriu.
SUA adoptaseră sancțiuni împotriva lui Kinahan și ofereau o recompensă de cinci milioane de dolari pentru orice informații care ar fi dus la arestarea lui. Autoritățile americane îl acuză că aducea droguri din America Latină în Irlanda, iar de acolo în Regatul Unit și în toată Europa, mai ales în Spania.
Din Dubai a fost extrădat în Irlanda în 2025 un alt lider al KOCG, Sean McGovern, condamnat în iunie anul trecut la 24 de ani de închisoare, după ce și-a recunoscut vinovăția.
Emiratul din Golf a fost considerat multă vreme de traficanții europeni de droguri o bază de refugiu ideală pentru conducerea operațiunilor, inclusiv a spălării de bani. În ultimii ani însă, Dubaiul a extrădat mai multe personaje marcante legate de infracțiunile organizate, ameliorându-și cooperarea judiciară cu alte state.
Ministerele Justiției din Emiratele Arabe Unite și Irlanda au afirmat într-un comunicat comun că extrădarea lui Kinahan este ‘un mesaj clar: presupușii autori ai unor infracțiuni grave și organizate nu vor găsi niciun adăpost pentru a scăpa de justiție’. Ministrul justiției din emirat, Abdullah bin Sutan bin Awad Al Nuaimi, a apreciat că demersul subliniază ‘angajamentul neabătut (al Emiratelor Arabe Unite) de a susține eforturile mondiale de luptă cu criminalitatea transnațională organizată’.


