in ,

Liderul de la Tiraspol îi mulţumeşte Maiei Sandu pentru poziţia privind Transnistria, după ce Serghei Şoigu a acuzat Chişinăul că încearcă să elimine trupele ruse din regiunea separatistă

Liderul de la Tiraspol îi mulţumeşte Maiei Sandu pentru poziţia privind Transnistria, după ce Serghei Şoigu a acuzat Chişinăul că încearcă să elimine trupele ruse din regiunea separatistă

Liderul de facto al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, susţine că are încredere în autorităţile de la Chişinău şi în preşedinta Maia Sandu atunci când spun că nu îşi doresc o soluţionare militară a diferendului transnistrean, declaraţiile sale intervenind în contextul în care oficialii ruşi acuză tot mai des o presupusă ameninţare venită din partea Chişinăului.

„Totuşi, eu cred în luciditate şi bun-simţ. Oricât de complicate ar fi relaţiile noastre, eu totuşi cred în politicienii moldoveni. Cred că spun adevărul şi că sunt împotriva soluţionării militare a problemei transnistrene. Desigur, există multe nuanţe – şi înarmarea Moldovei, şi unităţile speciale care participă în programe NATO. Dar asta e altceva. Eu o cred pe doamna preşedintă când spune că nu doreşte să rezolve problema transnistreană pe cale militară. Şi le mulţumesc pentru asta, fără îndoială”, a declarat marţi Vadim Krasnoselski, citat de NewsMaker.

„Astăzi poziţia politicienilor este aceasta, însă există şi alte voci care îşi provoacă conducerea politică, împingând-o spre anumite scenarii”, a adăugat însă liderul transnistrean.

Declaraţiile sale vin după ce luna trecută, secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Şoigu, a acuzat autorităţile de la Chişinău că, împreună cu Uniunea Europeană, ar încerca să elimine din regiune Grupul Operativ al Trupelor Ruse (GOTR). Oficialul rus a declarat atunci că Moscova „va folosi toate metodele disponibile” pentru a-şi proteja cetăţenii din regiunea transnistreană.

Ulterior, ambasadorul desemnat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a reluat mesajul şi a declarat că Rusia va apăra cetăţenii ruşi din stânga Nistrului „prin toate mijloacele disponibile”.

Biroul pentru politici de reintegrare din cadrul guvernului de la Chişinău a reacţionat reamintind că prezenţa trupelor ruse pe teritoriul Republicii Moldova este ilegală şi contravine angajamentelor internaţionale asumate de Federaţia Rusă, inclusiv la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 cu privire la retragerea trupelor şi evacuarea muniţiilor de la Cobasna.

La rândul său, ministrul afacerilor externe a calificat afirmaţiile lui Şoigu drept „provocatoare, inacceptabile şi regretabile”. Ministerul Afacerilor Externe a declarat că mesajele lui Ozerov fac parte din războiul hibrid purtat de Rusia împotriva Republicii Moldova şi i-a recomandat diplomatului să se concentreze asupra atribuţiilor sale directe.

Şi Uniunea Europeană a respins ameninţările Moscovei. Purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Anitta Hipper, a declarat că UE susţine „pe deplin independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Republicii Moldova, în frontierele sale recunoscute internaţional. Rusia este bună doar la a ameninţa, a minţi şi a submina stabilitatea regională”, a adăugat aceasta.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Liberalul Alexandru Muraru: Puciul din PNL la care sperau cei din PSD a eşuat. Să-şi caute parteneri de guvernare la AUR. O să vadă Manda cum e să te ducă AUR cu preşul

Liberalul Alexandru Muraru: Puciul din PNL la care sperau cei din PSD a eşuat. Să-şi caute parteneri de guvernare la AUR. O să vadă Manda cum e să te ducă AUR cu preşul

Metodologia pentru concursul de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, în dezbatere publică – test pentru capacităţi şi aptitudini personale, probă scrisă privind cunoştinţele de management şi legislaţie şcolară, interviu

Metodologia pentru concursul de director şi director adjunct în unităţile de învăţământ preuniversitar, în dezbatere publică – test pentru capacităţi şi aptitudini personale, probă scrisă privind cunoştinţele de management şi legislaţie şcolară, interviu