Liderul grupului AUR din Camera Deputaților: ‘Ilie Bolojan și Ciprian Șerban obstrucționează demiterea lui Klaus Iohannis’

”Cu toate acestea, președinții celor două Camere, Ilie Bolojan și Ciprian Șerban, continuă să blocheze în mod abuziv această procedură, sfidând voința românilor și încălcând flagrant Constituția și regulamentul Parlamentului.

Conform articolului 82, litera 2 din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, „Birourile permanente, sub semnătura președinților, comunică neîntârziat această propunere Președintelui României, precizându-se totodată data și locul ședinței comune a Camerelor”.

Însă, în loc să respecte legea, Bolojan și Șerban acționează ca niște scuturi de protecție pentru Klaus Iohannis, tergiversând procedura și blocând un demers democratic absolut legitim.

Această atitudine este o sfidare la adresa cetățenilor României, care au dreptul să vadă aplicate procedurile constituționale fără imixtiuni politice și jocuri de culise.

Faptul că președinții celor două Camere aleg să tergiverseze această inițiativă demonstrează că PSD și PNL sunt dispuse să încalce orice principiu democratic pentru a-și proteja interesele și pentru a-l ține pe Iohannis pe mai departe la Cotroceni, deși este un președinte ilegitim.

AUR cere public ca Ilie Bolojan și Ciprian Șerban să înceteze această practică ilegală și să respecte procedura parlamentară.

România trebuie să revină în cadrul constituțional și să nu fie un stat capturat de politicieni care își servesc propriile interese, iar această tentativă de blocare a unui demers legitim va avea consecințe politice majore.

Parlamentul trebuie să fie un garant al democrației, nu o instituție subordonată jocurilor de culise ale puterii. Dacă Bolojan și Șerban refuză să respecte Constituția și regulamentul, atunci să își asume răspunderea în fața românilor care nu vor uita această trădare”, spune Mihai Enache, liderul grupului AUR din Camera Deputaților”, a transmis Mihai Enache.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Daniel David: Mă deranjează că începem să impunem discipline şi conţinuturi la nivel de lege/ Dacă am lua toate temele şi modulele şi le-am transforma în discipline, nu avem atâtea ore într-o zi câte discipline ar trebui să facă copiii la şcoală

Restricţii la vizitele în Spitalul Judeţean Buzău, din cauza creşterii numărului de infecţii de gripă: Secţii cu prigram de vizitare suspendat