Ligile europene discută despre devansarea perioadei de mercato din vară la mijlocul lunii august

Preşedintele clubului Inter Milano, Beppe Marotta, a dezvăluit că mai multe ligi europene discută despre devansarea închiderii perioadei de mercato la jumătatea lunii august, înainte de începerea noului sezon.

„Negocierile sunt în curs între ligi pentru ca perioada de mercato să se încheie până la jumătatea lunii august. Unii sunt de acord, alţii nu. Este o negociere care se va concretiza în următoarele zile. Sperăm că acordul va fi finalizat înainte de începerea sezonului următor”, a declarat el sâmbătă, la Sky Sport.

Oficialul italian, care deţine, de asemenea, un post la Lega Serie A, liga italiană de fotbal, a confirmat apoi că spaniolii din LaLiga se opun proiectului: „Aşa s-ar părea. Dar noi toţi sperăm să ajungem la un acord”,.

În această vară, prima schimbare este deja planificată. În vederea Cupei Mondiale a Cluburilor din 2025, care va avea loc între 14 iunie şi 13 iulie, o perioadă de mercato internaţional va fi deschisă înainte de începerea competiţiei pentru a permite cluburilor participante să îşi ajusteze echipele.

În prezent, perioada de mercato din vară se încheie la 31 august.

Schi alpin: Mikaela Shiffrin a intrat în istorie. Ea a obţinut victoria cu numărul 100 la Cupa Mondială – VIDEO

VIDEO Lovitură fulger: americanii l-au ucis pe liderul aripii Al-Qaida din Siria