Echipa franceză PSG a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 1-0, formaţia FC Toulouse, în etapa a 22-a din Ligue 1.
Parizienii au marcat unicul gol al înfruntării în partea secundă, minutul 52, prin Fabian Ruiz. Tehnicianul lui Toulouse, Carles Martinez, l-a utilizat ca titular pe fundaşul român Umit Akdag. Acesta a primit un cartonaş galben în minutul 56 şi a fost înlocuit în minutul 79. În acelaşi minut 79, pe teren a intrat, pentru Toulouse, şi Noah Edjouma, fratele jucătorului de la FCSB.
PSG s-a impus cu 1-0 şi conduce detaşat în Ligue 1, cu 56 de puncte, 10 peste ocupanta locului secund, Olympique Marseille. Toulouse se află pe locul 10, cu 27 de puncte.