Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI) și Societatea de Transport București (STB), împreună cu partenerii lor, organizează o serie de activități pentru copii și adulți, de la plimbări cu vehicule istorice și expoziții, la concursuri și vizite tematice în unități ale STB și Metrorex, în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității.
Potrivit unui comunicat al TPBI, tema ediției din acest an, ‘Mobility for Everyone – Mobilitate pentru toți’, aduce în prim-plan mobilitatea accesibilă tuturor generațiilor.
‘TPBI, STB SA și partenerii lor vă așteaptă în Parcul Regele Mihai I, la Gara de Nord, la Gara Basarab, în Autobaza și Depoul Giurgiului sau în Depoul Metrorex de la Străulești, pentru un weekend plin de bucurii, în care veți descoperi lucruri vechi și noi și veți face o incursiune în istoria transportului public’, se arată într-un comunicat al TPBI.
În acest context, Parcul Regele Mihai I (TogetherForActiveMobility) devine punct de plecare pentru liniile speciale către atracții din Ilfov și locul în care bucureștenii sunt așteptați de echipaje și vehicule speciale, un concert de fanfară, activități pentru copii și plimbări cu bicicleta.
În Gara Basarab (TogetherForConnections) cei interesați pot descoperi vehicule istorice de transport public, pot participa la concursuri cu premii, cu întrebări despre transportul public și pot călători cu tramvaie, troleibuze și autobuze speciale, puse în circulație cu ocazia evenimentului.
De asemenea, participanții pot intra în culisele transportului public prin vizite ghidate, să descopere vehicule de la trecut la prezent și să urmărească evoluția tramvaielor fabricate și modernizate la URAC (TogetherBehindTheScenes). De aici pleacă și Mobility Line 707, către Fortul 13 Jilava, precum și alte linii speciale.
Liniile speciale duc către obiective precum Fortul 13 Jilava, Piscu Muzeu Atelier, Palatul Brâncovenesc și mănăstirile Snagov, Pasărea și Sitaru (TogetherWeExplore). La Fortul 13 Jilava sunt programate două vizite în fiecare zi, la orele 12:00 și 16:00, în limita locurilor disponibile.
La Gara de Nord (TogetherForRailHeritage), vor putea fi văzute Trenul Prezidențial, automotorul Malaxa nr. 780, material rulant modernizat și nou și pot fi vizitate Muzeul CFR și Salonul Regal.
La București Vest vor putea fi descoperite vehicule pentru întreținerea și diagnoza căii ferate și biroul impiegatului de mișcare. În plus, vor fi organizate călătorii urbane cu trenul pe relația București Nord (Gara Basarab) – București Vest – București Progresul.
Programul este completat de vizite la simulatorul de metrou și în Depoul Străulești al Metrorex (TogetherBeyondThePlatform) în perioada 19-20 septembrie 2026, orele 10:00-13:00, pe baza înscrierii prealabile, în limita locurilor disponibile.
Evenimentele, programul complet și traseele liniilor speciale pot fi consultate pe site-ul oficial al TPBI, la pagina Săptămâna Europeană a Mobilității – 2026.

