Londra investește 8 miliarde de lire în adaptarea la riscurile climatice

Acest plan prevede „protejarea a sute de mii de locuinţe, a micilor afaceri şi a infrastructurii vitale” prin instalarea de bariere anti-inundaţii sau prin soluţii naturale, cum ar fi restaurarea zonelor umede, conform unui comunicat al guvernului.

Comitetul asupra schimbărilor climatice (CCC), însărcinat cu consilierea executivului britanic asupra subiectului, a estimat în luna aprilie că Marea Britanie „nu este pregătită” pentru a face faţă consecinţelor schimbărilor climatice.

În ultimii ani această ţară insulară s-a confruntat cu puternice furtuni ce au produs inundaţii soldate cu importante pagube materiale.

Conform unui raport recent, peste 6,3 milioane de proprietăţi britanice sunt ameninţate de inundaţii, iar până în 2050 numărul lor va depăşi 8 milioane. Experţii mai estimează şi că mai mult de jumătate din terenurile agricole şi peste o treime din căile ferate şi drumurile din Marea Britanie sunt deja expuse acestui risc.

Anunţul guvernului vine ca parte a unei noi „strategii de infrastructură” de 725 de miliarde de lire sterline care acoperă transportul, locuinţele şi energia pe o perioadă de zece ani şi care urmează să fie prezentată săptămâna aceasta.

Mit sau adevăr? Ce trebuie să știi despre vitamina D

VIDEO Premierul israelian a izbucnit împotriva Iranului: ‘Suntem pe cale să ne atingem cele două obiective!’