Lorelei Nassar, chirurg oro-maxilo-facial şi implantolog, afirmă că echipa multidisciplinară este ”cel mai important lucru din lume” pentru rezolvarea corectă şi completă a unui caz medical. Medicul spune că nu trebuie să existe competiţie între medici, ci colaborare în interesul pacientului.
”Abordarea multidisciplinară în stomatologie, aş zice, este cel mai important lucru din lume pentru că aşa cum mergem la un medic de familie şi el ne face o diagnoză primară şi apoi ne trimite la specialistul endocrinolog, la ortoped, la neurolog dacă este cazul, tot la fel în ce priveşte medicina dentară, trebuie şi este foarte necesar să recurgem la ajutorul specialiştilor. Dacă este cazul unei clinici în care toţi aceşti specialişti sunt prezenţi în decursul unei săptămâni, de cel puţin două, trei ori pe săptămână, atunci această circulaţie a informaţiei şi excursia pacientului între diversele specialităţi este foarte, foarte facilă”, a afirmat Lorelei Naassar, luni seară, la .
Ea a atras atenţia asupra faptului că sunt cazuri în care medici care nu sunt specialişti pe anumite domenii evită să îşi trimită pacienţii la colegi de teamă că aceştia nu revin în cabinetul lor.
”Dacă este vorba de un cabinet de cartier – şi nu vreau să denigrez cabinetele de la parter de bloc, ele îşi au un loc extraordinar în comunitate şi fac un serviciu nemaipomenit către pacienţi – trebuie spus că din nefericire, unii dintre aceşti medici, neavând multiple specializări, ştiu medicină stomatologică generală, ei performează diverse categorii de terapii, dar la un nivel de performanţă mai scăzut şi, atunci, deseori, ei nici nu recurg la ajutorul specialiştilor din temerea de a-şi pierde pacienţii. Or, chiar şi în aceste situaţii, când este vorba de un cabinet de bloc şi nu de o clinică multidisciplinară, pacientul poate fi trimis cu scrisoare de recomandare, el poate fi trimis cu un telefon în prealabil. Se poate discuta cu confratele specialist şi se poate explica cazul şi putem avea certitudinea că pacientul nostru va fi cel mai bine tratat”, a adăugat Lorelei Nassar.
Medicul a mărturisit că nu se sfieşte să ceară o a doua opinie, în special colegilor din Israel, unde a profesat anterior.
”O să mărturisesc cu cea mai mare onestitate că eu însămi, deşi am specializarea în chirurgie maxilo-facială de 30 de ani şi practic doar această disciplină, dar există situaţii în care recurg la second opinion, trimit colegilor mei din Israel tomografiile sau radiografiile pacienţilor şi le cer o a doua opinie. Pentru că eu consider că pacienţii noştri pot să fie serviţi cel mai bine şi ajutaţi cel mai complet doar în condiţiile în care abordăm multidisciplinar, în condiţiile în care colaborăm. Eu nu cred în concurenţialitate, eu cred doar în colegialitate şi din aceste colaborări întotdeauna au reieşit rezolvări nemaipomenite în ce priveşte cazuistica pacienţilor noştri”, a explicat Lorelei Nassar.