Tehnica este cea care contează foarte mult în anestezia făcută pentru intervenţii stomatologice, afirmă, la Medika TV, stomatologul şi chirurgul implantolog Lorelei Nassar. Aceasta a epxlicat care sunt cazurile în care se aplică analgosedarea.
„Anestezia nu se mai întâmplă cum era cu zeci de ani în urmă, cu ace foarte groase şi cu foarte multă traumă împrejur. Anestezia se întâmplă cu tehnici total atraumatice. (…) deseori vin la noi la clinică pacienţi care au frică îngrozitoare de ace şi după ce stăm de vorbă şi după ce fac anestezia încep să râdă şi zic: ”Asta a fost?”. Deci tehnica este cea care contează foarte, foarte mult”, a declarat, la Medika Tv, Lorelei Nassar, medic stomatolog şi chirurg implantolog.
Medicul a demontat unele mituri legate de stomatologie, arătând că anestezia împiedică durerea, însă după disiparea efectului anestezicului pacientul revine la normal, fără a se pune problema altor complicaţii.
Anesteziile cele mai frecvente în stomatologie sunt cele locale, iar în unele cazuri, atunci când anestezia este făcută la dinţii superiori, poate prinde şi nasul sau parte din orbită, însă efectele acesteia nu vor fi permanente.
Lorelei Nassar a explicat şi care sunt cazurile în care se aplică analgosedarea: „în situaţii în care pacienţii sunt foarte temători, când au o fobie dentară foarte adânc instalată, când au o boală cronică care indică o anestezie locală în cantitate mai mică, dar, în general, candidaţii unei asemenea anestezii, analgosedarea, sau o sedare intravenoasă sunt pacienţii care doresc să facă toate manoperele într-o singură şedinţă, cu traumatism minim, cu consum minim de timp şi cu eficienţă maximă”.
Medicul a subliniat că, pe parcursul procedurilor, în cabinet se face monitorizarea pacientului cu instrumente de monitorizare: pulsoximetru, în cabinet există o butelie de oxigen, iar specialiştii care intervin au la îndemână instrumentarul cu ajutorul căruia se asigură că valorile vitale ale pacientului aflat sub anestezie sunt în parametri normali.