Joi, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de duminică Loteria Română a acordat 27.461 de câştiguri în valoare totală de peste 24,43 milioane de lei.
La Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 1,43 milioane de lei (peste 280.600 de euro).
La Joker, la categoria I, se înregistrează un report de peste 18,60 milioane de lei (peste 3,64 milioane de euro), la categoria a II-a, reportul este de peste 264.700 de lei (peste 51.800 de euro), iar la categoria a III-a este în joc un report de peste 75.200 de lei (peste 14.700 de euro). La Noroc Plus se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 610.100 de lei (peste 119.400 de euro).
La Loto 5/40, la categoria I, este în joc un report de peste 309.100 de lei (peste 60.400 de euro), iar la categoria a II-a un report de peste 104.100 de lei (peste 20.300 de euro). La Super Noroc se înregistrează la categoria I un report în valoare de peste 18.000 de lei.
La tragerea Loto 6/49 de duminică, s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 10.046.415,60 lei (peste 1,96 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat pe aplicaţia mobilă AmParcat.ro şi a fost completat cu două variante la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de numai 17,5 lei.
De asemenea, la tragerea Noroc s-a câştigat premiul de categoria I, în valoare de 12.519.657,9 lei (peste 2,45 milioane de euro). Biletul norocos a fost jucat la o agenţie loto din Câmpulung Moldovenesc, jud. Suceava şi a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49 şi o variantă la Noroc, preţul biletului fiind de 24,5 lei.