Primăria Capitalei anunță lucrări de înlocuire a pavajului pe esplanada de la Piața Universității.
De asemenea, potrivit primarului general Ciprian Ciucu, este analizată posibilitatea amenajării unor zone umbrite.
‘Esplanada de la Piața Universtății era praf! Dalele erau sparte și fisurate, desprinse și aveau denivelări. Un adevărat pericol pentru trecători! Le înlocuim! Colegii de la Administrația Străzilor București lucrează în zona dintre rond și Strada Academiei, pe partea cu statuile. Au refăcut fundația din beton, iar acum montează pavaj nou, de calitate, care să reziste! Lucrările vor mai dura în jur de două săptămâni. Și continuăm cu restul Bulevardului Elisabeta! Reparăm trotuarele de pe întreaga arteră. Vorbim despre o suprafață totală de 2.800 mp’, a precizat municipalitatea, vineri, într-o postare pe Facebook.
Ciucu a subliniat că lucrările au fost necesare și este nevoie și de zone care să asigure umbră, dar trebuie avută în vedere parcarea subterană.
‘Am reparat-o, că era rușinos. În buricul Bucureștiului. Dar e clar ca are nevoie de umbră și de arbori. Aprofundez subiectul, să vedem dacă este fezabil, tehnic, vorbind, dat fiind că dedesubt este parcarea. Revin’, a menționat edilul.


