Maduro anunţă în discursul despre starea naţiunii, în Parlament, un ”stat nou” printr-o ”reformă mare şi puternică a Constituţiei în vederea unei lărgiri a democraţiei”. El anunţă un ”nou sistem de guvernare împreună cu poporul” în perioada 2025-2031

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro anunţă înfiinţarea unei comisii însărcinată cu o reformă constituţională, supusă unui referendum – la o dată neprecizată – , care să conducă la un ”stat nou”, la cinci zile după ce a fost învestit în al treilea mandat, în timp ce opoziţia revendică în continuare o victorie în alegerile prezidenţiale din iulie, relatează AFP.

Fără să prezinte detalii despre modificările pe care vea să le impună, el a anunţat miercuri – în discursul anula despre starea naţiunii, în Adunarea Naţională – că vrea să ”construiască un stat nou, care să definească clar profilul societăţii pe care o vrem din punct de vedere cultural şi instituţional”.

Este vorba despre o ”reformă mare şi puternică a Constituţiei în vederea unei lărgiri a democraţiei, definirii profilului societăţii (…) şi punerii unor baze mai clare (…) ale unei economii noi, autosuficientă, nedependentă şi diversificată”, a declarat el.

Liderul de stânga a vorbit şi despre un ”sistem de guvernare comunală în această perioadă (prezidenţială) 2025-2031”, pe care opoziţia o consideră un mijloc de retragere a puterii unor aleşi ca guvernatorii şi primarii, în pofida unor promisiuni ale lui Maduro, care dă asigurări că este vorba despre un ”nou sistem de guvernare împreună cu poporul”,

REFERENDUM

Reforma, care urmează să fie supusă aprobării printr-un referendum – la o dată neprecizată – intervine după adoptarea în ultimele luni a mai multor legi ”antifasciste” sau ”anticorupţie” considerate liberticide de către opoziţie, care se teme că vor permite arestarea personalor care critică puterea.

Comisia resperctivă va fi prezidată de către procurorul general Tarek William Saab, care a participat la redactarea Constituţiei din 1999, a fostului preşedinte Hugo Chavez. 

Vicepreşedinta Delcy Rodriguez şi soţia lui Maduro, Cilia Flores, vot face parte din Comisie.

Preşedintele socialist a fost proclamat învingător în alegerile prezidenţiale din iulie cu 52% dintre voturi de către Consilul Naţional Electoral (CNE), care nua publicat procesele-verbale ale secţiilor de votare, aşa cum prevede legea, declarându-se victima unei piraterii informatice.

Această explicaţie este considerată prea puţin ceredibilă de către numeroşi observatori.

Victoria sa nu este recunoscută de către o mare parte a comunităţii internaţionale.

Opoziţia, care a publicat procesle-verbale furnizate de către observatorii săi în alegeri, dă asigurări că Edmundo Gonzalez Urrutia, candidatul său, a obţinut o victorie cu peste 67% dintre voturile exprimate în alegerile de la 28 iulie.

Tarom înfiinţează o nouă companie, Tarom Tehnic, care va furniza servicii de întreţinere şi reparaţii pentru aeronave civile, cu specializare pe modelele Boeing

Cumpărarea E.ON de către maghiari încinge coaliția | Președintele UDMR îl ironizează pe ministrul Energiei: ‘Rar am văzut un comunicat mai penibil’