in ,

MAE: Ambasada României în Iran are în atenție situația cetățenilor români aflați la bordul navei MSC Francesca

MAE: Ambasada României în Iran are în atenție situația cetățenilor români aflați la bordul navei MSC Francesca

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat joi că Ambasada României în Iran monitorizează situația celor patru cetățeni români aflați la bordul navei MSC Francesca, sechestrată de autoritățile iraniene. Până în prezent, nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea acestora.

‘Ambasada României în Republica Islamică Iran are în atenție situația a patru cetățeni români, aflați la bordul navei MSC Francesca, care este în prezent sechestrată de către autoritățile iraniene. Ambasada a întreprins demersuri pe lângă autoritățile competente locale care au transmis că cei patru cetățeni se află în siguranță și în stare bună de sănătate. Reprezentanții Ambasadei României la Teheran continuă să monitorizeze situația și sunt în contact cu autoritățile iraniene, cu omologii europeni, precum și cu partenerii din Muntenegru, fiind pregătiți să acorde asistență consulară, conform competențelor. Totodată, precizăm că la Ambasadă nu au fost recepționate solicitări de asistență consulară cu privire la acest caz’, se arată într-o informare a MAE remisă AGERPRES.

MAE reamintește că cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență pe teritoriul Republicii Islamice Iran au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Teheran: +98 21 77647570.

‘Nu este o situație nouă. Am răspuns însă unei întrebări specifice, confirmând că nu avem solicitări de asistență consulară, dar avem în atenție cetățeni români’, completează MAE.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Golf: Fondul suveran saudit va înceta la sfârşitul anului să finanţeze circuitul LIV

Golf: Fondul suveran saudit va înceta la sfârşitul anului să finanţeze circuitul LIV

Iași: Alcoolul și alimentația nesănătoasă cresc alarmant riscul de boli hepatice în România

Iași: Alcoolul și alimentația nesănătoasă cresc alarmant riscul de boli hepatice în România