in ,

MAE: Atenționare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunțată o grevă generală

MAE: Atenționare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunțată o grevă generală

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei asupra faptului că miercuri, 11 noiembrie, este anunțată o grevă generală în această țară, cu o durată de 24 de ore, în intervalul 00:00-24:00.

În acest context, sunt posibile perturbări ale transportului public și feroviar, transportului aerian și serviciilor aeroportuare, precum și ale altor servicii publice și private, se arată într-un comunicat transmis de MAE.

De asemenea, MAE recomandă cetățenilor români să evite zonele în care au loc manifestații, să își planifice din timp deplasările, să verifice situația curselor și a serviciilor de transport, prin consultarea paginilor oficiale ale operatorilor, și să urmărească în permanență informațiile comunicate de autoritățile spaniole și companiile de transport.

Pentru informații actualizate privind circulația trenurilor, cetățenii români pot consulta paginile oficiale ale operatorului feroviar Renfe (https://www.renfe.com) și administratorului infrastructurii feroviare Adif (https://www.adif.es). Pentru transportul aerian, se recomandă verificarea situației zborurilor direct pe paginile oficiale ale companiilor aeriene și ale aeroporturilor de plecare sau destinație, inclusiv prin intermediul operatorului aeroportuar Aena (https://www.aena.es).

MAE informează cetățenii români că pot solicita asistență consulară la următoarele numere de telefon ale Consulatului General al României la Madrid: +34 685 440 149; +34 685 440 159; +34 685 440 166; +34 685 440 153, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de operatorii Call Center în regim de permanență.

Totodată, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și următoarele linii telefonice de urgență, în funcție de circumscripția consulară:
– Consulatul General al României la Madrid: +34 669.362.202
– Consulatul General al României la Barcelona: +34 661.547.853
– Consulatul General al României la Sevilla: +34 648.212.169
– Consulatul General al României la Bilbao: +34 608.956.278
– Consulatul General al României la Valencia: +34 677.842.467
– Consulatul României la Ciudad Real: +34 609.513.790
– Consulatul României la Zaragoza: +34 663.814.474
– Consulatul României la Almeria: +34 682.733.408

MAE reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația ‘Călătorește informat’, care oferă informații și sfaturi de călătorie. (https://play.google.com/store/apps/details?id=com.mae.alerte&hl=ro; https://apps.apple.com/ro/app/c%C4%83l%C4%83tore%C8%99te-informat/id6452016795).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american

Rusia și Ucraina manifestă flexibilitate în privința teritoriului, spune un oficial american

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența

VIDEO Pauliuc: Domnule Bolojan, nu mă intimidați; riscați să duceți PNL pe un drum în care libertatea de opinie e înlocuită cu obediența