in ,

Mai mult de 365 de voluntari Bikers for Humanity au început construcţia Centrului Terapeutic pentru Copiii cu Autism în satul Farcaş

Mai mult de 365 de voluntari Bikers for Humanity au început construcţia Centrului Terapeutic pentru Copiii cu Autism în satul Farcaş

Mai mult de 365 de voluntari Bikers for Humanity au transformat, pentru un weekend, satul Farcaş, din judeţul Vrancea, într-un şantier al solidarităţii. În localitatea cu aproximativ 200 de locuitori, motociclişti, voluntari şi susţinători ai cauzei au ldemarat lucrările proiectului dedicat construirii Centrului Terapeutic pentru Copiii cu Autism, dezvoltat împreună cu Asociaţia Sfântul Stelian Ocrotitorul Copiilor Focşani.

Acţiunea marchează şi 10 ani de şantiere Bikers for Humanity, un deceniu în care comunitatea a demonstrat că solidaritatea poate construi, la propriu, speranţă pentru cei care au cea mai mare nevoie de ea.

Într-o singură zi de lucru, voluntarii au reuşit să îndeplinească toate obiectivele propuse, într-un exemplu de organizare, implicare şi muncă în echipă. 

Rezultatele şantierului reflectă amploarea efortului depus de voluntari: a fost finalizată placa peste fundaţia Modulului Părinţi, de la montarea foliei şi a polistirenului până la armarea cu fier şi turnarea betonului, au fost turnaţi 27 de metri cubi de beton, s-a realizat săpătura perimetrală pentru hidroizolarea Modulului Părinţi, au fost sortate şi organizate 12 tone de fier beton, iar la Modulul Recepţie au fost executate trei bretele ale fundaţiei şi confecţionată şi montată jumătate din grinzile fundaţiei. Totodată, voluntarii au realizat 30 de stâlpi de armătură, dintre care 23 pentru Modulul Părinţi şi 7 pentru Modulul Recepţie, îndeplinind toate obiectivele tehnice stabilite pentru această etapă a proiectului.

„Acesta nu este un proiect de un weekend şi nici de un an. Este o promisiune pe care o facem copiilor care vor avea nevoie de acest centru. Bikers for Humanity va reveni la Farcaş până când toate cele cinci clădiri ale Centrului Terapeutic vor fi finalizate. Ne asumăm această responsabilitate şi vom pune în acest proiect aceeaşi energie, implicare şi solidaritate care ne definesc de 10 ani. Le sunt profund recunoscător tuturor voluntarilor, partenerilor şi echipei Asociaţiei Sfântul Stelian, care au lăsat deoparte timpul lor pentru a construi speranţă. Fiecare oră de muncă, fiecare gest şi fiecare om prezent pe şantier au făcut diferenţa. Împreună, continuăm această poveste până la capăt”, a declarat Cristian Hrubaru, fondatorul Bikers for Humanity.

În perioada următoare va fi finalizat modulul construit de voluntarii Bikers for Humanity, iar organizaţia îşi va concentra resursele pentru sprijinirea dezvoltării întregului Centru Terapeutic pentru Copiii cu Autism.

La finalizare, complexul va cuprinde cinci clădiri, dedicate atât copiilor care beneficiază de terapie, cât şi familiilor care îi însoţesc, devenind unul dintre cele mai importante proiecte de acest tip din România.

Bikers for Humanity îşi reafirmă angajamentul de a rămâne alături de comunitatea din Farcaş şi de Asociaţia Sfântul Stelian până la finalizarea centrului.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis i-a „mulţumit” lui Christopher Nolan pentru filmul „Odiseea”

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis i-a „mulţumit” lui Christopher Nolan pentru filmul „Odiseea”

Volei feminin: Extrema Nelmaira Valdez din Venezuela va juca la CSM Volei Alba Blaj

Volei feminin: Extrema Nelmaira Valdez din Venezuela va juca la CSM Volei Alba Blaj