Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Agnita, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita, au făcut, duminică, percheziții domiciliare in municipiul Mediaș, pentru documentarea activității infracționale a unor persoane cercetate penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în formă continuată, delapidare în formă continuată, respectiv complicitate la săvârșirea infracțiunii de delapidare în formă continuată.
Din cercetările efectuate până în prezent a rezultat că, în perioada februarie – martie, șase bărbați au furat 28 de oi de la o stână din localitatea Coveș, pe care le-au valorificat contra unor sume de bani.
„În activitatea infracțională, persoanele în cauză ar fi fost sprijinite de alți doi bărbați, angajați ai părții vătămate, care ar fi sustras, la rândul lor, în mod repetat, animale și le-ar fi predat celorlalți șase bărbați, în schimbul unor sume de bani sau altor foloase materiale. Prejudiciul creat este de 22.500 de lei”, transmite, luni, Poliția Sibiu.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe mijloace de probă și au reușit recuperarea a 17 ovine.
În baza probatoriului administrat în cauză, față de cei opt bărbați, cu vârste între 26 și 47 de ani, domiciliați în Mediaș (4), Agnita (2) și Brateiu (2), polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării de măsuri preventive.