Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a declarat miercuri că partidul are în prezent două opțiuni politice: fie să participe la formarea unei construcții pro-occidentale și pro-europene, fie să intre în opoziție, dacă o astfel de formulă de guvernare nu poate fi realizată.
‘Prima știre pe ziua de astăzi este că Bursa de valori a crescut. Deci știrile din acestea cu panică nu trebuie să le tratăm decât că a fost un moment emoțional. În ceea ce privește PSD, în momentul de față avem pe masă două opțiuni. Prima opțiune este să fim parte a soluției și anume să existe o construcție pro-occidentală, pro-europeană din care PSD este dispus să facă parte, cea de-a doua opțiune este să intrăm în opoziție dacă nu găsim astfel de opțiune. Toate celelalte lucruri pe care le-am spus și până acum rămân valabile, nu vorbim de un guvern PSD-AUR. Așteptăm discuțiile informale de la Cotroceni ale domnului președinte și cu reprezentanții PSD și cu celelalte partide. Dacă de acolo se degajă un punct de vedere și o convergență, sigur că, așa cum spuneam și mai devreme, ne dorim să fim parte a soluției’, a spus Manda la Palatul Parlamentului după ședința Biroului Permanent Național al PSD.
Întrebat cum vede PSD o coaliție pro-europeană în condițiile în care PNL și USR au anunțat că nu vor mai guverna alături de social-democrați, Manda a menționat că aceste declarații au fost făcute ‘la cald’.
‘Le considerăm că sunt afirmații și decizii la cald. Așteptăm să se liniștească lucrurile. Partidul Național Liberal a mai declarat la un moment dat că nu va mai face nicio discuție cu Partidul Democrat, până la urmă au ajuns să fuzioneze’, a afirmat Manda.


