Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat vineri, în jurul orei 18:00, o țintă aeriană la aproximativ 15 kilometri est de localitatea Reni, în contextul unui atac cu drone asupra unor obiective civile și de infrastructură din Ucraina, aflate în proximitatea frontierei fluviale cu România.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, Centrul Național Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență cu privire la instituirea măsurilor de alertare a populației din județele Tulcea și Galați, care a transmis un mesaj RO-ALERT începând cu ora 18:22.
‘Un elicopter IAR-330 SOCAT al Forțelor Aeriene Române și două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole au fost ridicate de la sol pentru o misiune de cercetare aeriană’, menționează sursă citată.
Citeşte şi:
* MApN: Posibil fragment de dronă aeriană – descoperit la aproximativ 25 de metri de digul de sud al Portului Midia
* Tulcea: Mesaj RO-ALERT pentru nord-vestul județului privind posibila cădere a unor drone


